Angelina Jolie s-a căsătorit în secret cu Brad Pitt, înainte de nunta din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angelia Jolie şi Brad
Pitt au vândut revistei „Peple“ drepturile asupra fotografiilor de la nuntă
FOTO People Magazine
Angelia Jolie şi Brad Pitt au vândut revistei „Peple“ drepturile asupra fotografiilor de la nuntă FOTO People Magazine

Angelina Jolie a dezvăluit într-un interviu recent că s-a căsătorit în secret cu Brad Pitt, cu câteva luni înainte de ceremonia de nuntă a cuplului, organizată în vara anului trecut în Franţa.

Într-un interviu acordat publicaţiei italiene „Io Donna“, vedeta americană spune că era deja o femeie căsătorită atunci când a organizat, alături de Brad Pitt, ceremonia de nuntă în august 2014. Cei doi actori au fost nevoiţi să se căsătorească mai întâi în Statele Unite ale Americii, înainte de a organiza ceremonia şi petrecerea de nuntă în Franţa, informează contactmusic.com.

„Înainte de nunta noastră din Franţa, la care au participat copiii noştri, eu şi Brad eram deja căsătoriţi, în California“, a dezvăluit vedeta americană. „Ca americani, nu puteam să ne căsătorim legal în Franţa“, a completat actriţa.

Se pare că prima ceremonie de nuntă a cuplului Jolie-Pitt a fost încă şi mai discretă decât cea de-a doua, care a evitat la rândul ei expunerea mediatică. Vorbind despre ziua în care a devenit în mod oficial noua doamnă Pitt, Angelina Jolie a spus: „Într-o zi, i-am spus lui Brad: «Hai să ne întâlnim la ora 16.30». Am telefonat unui judecător şi acolo, în faţa lui, am semnat amândoi actul de căsătorie“, a adăugat vedeta americană.

Ceremonia de nuntă a cuplului Jolie-Pitt, supranumit de tabloide Brangelina, a avut loc la Chateau Miraval, o proprietate spectaculoasă pe care cei doi actori o deţin în sudul Franţei. Cei şase copii ai cuplului au jucat roluri importante în timpul ceremoniei. Astfel, fiii cei mari ai lor, Maddox şi Pax, au condus-o pe Angelina Jolie spre altar, în timp ce fiicele Zahara şi Vivienne au fost fetiţele care au purtat coşuleţele cu flori. Shiloh şi Knox au fost purtătorii de verighete. Copiii i-au ajutat, de asemenea, pe părinţii lor să îşi scrie jurămintele de credinţă, iar voalul de mireasă pe care Angelina Jolie l-a purtat în ziua nunţii a fost împodobit cu diverse decoraţiuni realizate de cei şase copii ai cuplului.

Angelina Jolie are o relaţie de nouă ani cu Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith“, unde interpretează un cuplu de asasini profesionişti. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de actriţa Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood „Brangelina“, s-au căsătorit în vara anului 2014 şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite