Andreea Marin dă replică zvonurilor privind viaţa amoroasă: „Nu e nici străin, nici divorţat, nici cu doi copii. Toate previziunile nu fac faţă realităţii“

Andreea Marin dă replică zvonurilor privind viaţa amoroasă: „Nu e nici străin, nici divorţat, nici cu doi copii. Toate previziunile nu fac faţă realităţii“

Andreea Marin crede că a fost transformată într-o „superwonderwoman“ de presă

Andreea Marin răspunde zvonurilor privind viaţa amoroasă, după ce s-a vehiculat că ar avea o relaţie cu afaceristul Marcel Toader, ironizându-i pe cei care „nu au linişte decât în patul ei“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viaţa personală a Andreei Marin, şi în special relaţiile de dragoste, a fost mereu intens dezbătută în presă. După divorţul de medicul turc Tuncay Öztürk, de la sfârşitul anului trecut, prezentatoarea TV a fost foarte discretă cu privire la viaţa amoroasă, însă acest lucru nu a împiedicat apariţia speculaţiilor. 
 
Recent, zvonurile privind o legătură cu afaceristul Marcel Toader, care se află în plin divorţ cu interpreta de muzică populară Maria Constantin, s-au intensificat, scriindu-se că cei doi au fost surprinşi ţinându-se de mână la o sală de sport. 
 
În replică, Andreea Marin a ironizat aceste informaţii printr-un mesaj publicat pe Instagram şi însoţit de două imagini cu titluri tabloide. 
 
„Aud despre mine că sunt o superwonderwoman, câte o relaţie pe săptămână, azi aici, mâine pe un alt continent, azi cu omul negru, mâine cu cel alb, mărimea buzunarului doar rămâne aceeaşi – musai «un afacerist bogat»! În fanteziile celor ce nu pot dormi, căci nu au linişte decât – măcar imaginar – în patul meu, sunt cea mai «descurcăreaţă» femeie, liberă fără limite, căzând mereu în picioare. De arătat cu degetul, însă, căci aşa dă bine, ştim, nu ştim despre ce vorbim. Adevărul e dezamăgitor, din păcate: nu e nici străin, nici african, nu îl găseşti nici de mână cu mine pe la sala de sport, nici brunet, nici divorţat, nici cu doi copii... toate previziunile, chiar făcute cu bunăvoinţă şi urări de bine, nu fac faţă realităţii. Aceasta e doar a mea, aleg să port realitatea în suflet şi-n strălucirea de pe chip, am învăţat o lecţie, discreţia, mai bună decât naivitatea mărturisirilor deschise, din păcate. Va veni ziua când mă veţi vedea, fireşte, de mână cu un om, asumat, dar nici atunci nu îmi voi deschide sufletul mai mult decât atât. Viaţa te învaţă“, a scris Andreea Marin. 

 
Andreea Marin şi Tuncay Öztürk s-au căsătorit civil la sfârşitul anului 2013, însă au făcut public acest lucru abia la începutul anului următor. Anul acesta, pe 26 octombrie, Andreea Marin a anunţat pe Facebook că divorţează, fără a oferi detalii sau motivele despărţirii.
 
Pentru vedeta de televiziune este al treilea divorţ, după cel de afaceristul Cristian Gheorghiţă, cu care a fost căsătorit timp de trei ani, din 1995. Cu Ştefan Bănică Jr. a avut cel mai lung mariaj, de 7 ani, însă la începutul lui 2013 Andreea Marin a anunţat pe Facebook divorţul de cel care este şi tatăl fiicei sale, Violeta.
citeste totul despre: