Andra reacţionează după ce a fost victima unei înşelătorii online: „Sunt oameni care îşi bat joc de mine şi de voi“ VIDEO
0
Cântăreaţa Andra, în vârstă de 29 de ani, reacţionează după ce a fost victima unei înşelătorii online şi îşi roagă fanii să fie atenţi pentru a nu cădea în capcanele celor care se folosesc de imaginea ei pentru scopuri îndoielnice.
Săptămâna trecută a început să circule intens pe Facebook un concurs în care premiul era maşina Andrei, iar participanţii nu aveau decât să distribuie şi să dea like unei imagini cu Andra şi automobilul ei publicate pe pagină falsă. În doar câteva zile peste 65.000 de oameni s-au lăsat păcăliţi şi au răspândit falsul concurs în mediul virtual.

La scurt timp, Andra a revenit, pe pagina oficială de Facebook, cu un filmuleţ în care le explică fanilor că nu ea se află în spatele acestui concurs, ci oameni care îşi bat joc de ea şi de ceilalţi. „În ultima perioadă au apărut o mulţime de concursuri false în numele meu. Echipa mea le raportează la Facebook, însă durează câteva zile până când vor fi şterse. Nu-mi vine să cred că peste 60.000 de oameni au distribuit aşa ceva, nu-mi vine să cred câţi oameni au crezut în această postare falsă. Eu nu aş scrie şi nu aş face niciodată aşa ceva.
Dragilor, vreau să vă avertizez că aceste concursuri sunt false, nu le fac eu, sunt oameni care profită de mine şi de voi. Nu ştiu care este scopul, cert este că îşi bat joc de mine şi de voi“, a clarificat Andra în înregistrarea video.
Nu este pentru prima dată când Andra se află în mijlocul unei astfel de escrocherii, recent promovându-se în numele ei mai multe astfel de concursuri, printre presupusele premii numărându-se tablete şi telefoane mobile. De asemenea, şi cântăreaţa Antonia a fost victima unui astfel de incident.
