Aimée Iacobescu a murit şi, odată cu ea, şi Domniţa Ralu: Povestea fascinantă a celei care a fost poreclită „soldăţelul“ lui Sergiu Nicolaescu FOTO

Aimée Iacobescu a murit la vârsta de 71 de ani FOTO Cinemagia

Aimée Iacobescu a murit la vârsta de 71 de ani, după o luptă lungă cu o boală necruţătoare - cancerul -, dublată de neajunsurile financiare. Actriţa a slujit peste patru decenii teatrul şi a rămas în amintirea românilor drept frumoasa Domniţă Ralu din seria „Haiducii“.

Fiica unui medic de armată şi a unei absolvente de desen şi scenografie, Aimée Iacobescu s-a născut pe 1 iunie 1946, în localitatea Unguriu, judeţul Buzău. 

Într-un interviu publicat de „Jurnalul Naţional“, actriţa a dezvăluit că ea şi fratele geamăn, actorul Dorel Iacobescu, s-au născut de fapt în noaptea de Sânziene, pe 23 iunie.

De asemenea, actriţa a explicat şi semnificaţia prenumelui său, în spatele căruia se află o poveste emoţionantă. 

„Ma bien aimeé“

„Tata îi scria mamei scrisori de dragoste care începeau cu «ma bien aimée». Numele meu de acolo provine. Autorităţile acelor vremuri habar nu aveau că vine din franceză, ce înseamnă nu mai spun, cât despre efortul de a-l pronunţa... Evident, îl citeau ca atare. Nu ştii de câte ori m-au luat la întrebări pentru el. De atunci mi-am dat seama că mediocritatea exclude umanismul. (....) Tot ce am mai frumos în mine s-a născut acolo, în locurile acelea unde am copilărit. În vatra satului era o livadă şi în fiecare an, primăvara, îmi propuneam împreună cu fratele meu să aşteptăm momentul în care vor înflori pomii. Dar adormeam, iar livada înflorea de fiecare dată noaptea“, îşi amintea actriţa pentru revista Tango.

   Te naşti artist, mori artist, altfel nu se poate

„Tata nu a vrut să fiu actriţă, spunea că o să mor de foame“

Debutul în teatru a avut loc la vârsta de 16 ani. În acea perioadă a liceului a avut loc întâlnirea providenţială cu regizorul Sică Alexandrescu, care o remarcase la un festival şcolar de recitări, unde a fost premiată. În anul 1963 el i-a dat primul rol pe scena Naţionalului, în piesa „Adam şi Eva“, de Aurel Baranga. Tot în anii '60 a apărut şi în spectacolul „Alizuna“, de Tina Ionescu Demetrian. 

„Tata nu a fost de acord să mă fac actriţă. Îmi spunea că voi muri de foame cu meseria asta“, declara Aimée Iacobescu în interviu. Tatăl ei a avut dreptate însă, pentru că în ultimii ani actriţa a cerut în nenumărate rânduri ajutor financiar deoarece nu îşi putea plăti tratamentul pentru cancer. 

Şi totuşi, ambii fraţi au dat examen la actorie şi au fost admişi. „Dorel intrase iniţial la Politehnică, dar regizorul Alexandru Finţi l-a convins să se prezinte la examen la teatru. Nu i-a spus tatei din prima că a reuşit, dar când a aflat, i-a promis că după ce termină facultatea o să urmeze alta, care să-i aducă o meserie mai bine plătită.“

FOTO Arhivă Aimee Iacobescu

Admiterea la Actorie şi prima pereche de pantofi cu toc

Actriţa a povestit în trecut că atunci când a dat admitere la facultate erau 900 de candidaţi din care erau admişi opt. „Acum, din facultăţile particulare ies mii de actori. Ce faci cu toţi? Profesorii nu mai fac selecţia care se făcea pe vremuri, nu mai există acei oameni care ştiau că un artist este artist de dimineaţă, când se trezeşte, până adoarme. Te naşti artist, mori artist, altfel nu se poate. Profesorii ar trebui să te simtă, să-şi dea seama ce poţi face, indiferent de vârsta pe care o ai, dar, din păcate, nimic din toate acestea nu mai e valabil“, era de părere Aimeé Iacobescu. 

„Mi-aduc aminte, când am dat examen, mama mi-a lucrat o bluză şi o fustă din hainele ei, şi atunci, la proba orală am purtat prima mea pereche de pantofi cu toc“, mărturisea actriţa. În timpul facultăţii a mai jucat şi în „Jocul adevărului“, de Sidonia Drăguşanu. 

Cei doi fraţi au terminat amândoi şefi de promoţie, în 1968, la clase diferite. Fratele geamăn a jucat în câteva piese, apoi a terminat a doua facultate, de limbi străine. În 1981 a plecat cu o bursă dată de statul portughez la Lisabona. S-a căsătorit cu Roxana Eminescu, descendentă a poetului naţional. Din nefericire, copilul lor s-a născut cu probleme de sănătate şi au plecat în Franţa pentru a-l putea trata şi s-au stabilit, în cele din urmă, acolo. 

Pe de altă parte, imediat după absolvire, în anul 1968, Aimée Iacobescu a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe care l-a slujit vreme de 40 de ani, din 1968 până în 2008. Printre rolurile sale se numără cele din „Ulciorul sfărâmat“, (Teatrul din Craiova), „Troienele“ de Jean Paul Sartre, „Furtuna“ de Nikolai Alekseevici Ostrovski, „Apus de soare“ de Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Richard al III-lea“ de William Shakespeare, „Coana Chiriţa“ de Tudor Muşatescu, „Vlaicu Vodă“ de Alexandru Davila, „Titanic Vals“ de Tudor Muşatescu, „Marea“ de Edward Bond, „Regele şi cadavrul“ de Vlad Zografi.

Regretata actriţă a fost protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea şi a devenit apoi preferata inginerului-regizor Sergiu Nicolaescu. A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniţei Ralu din seria „Haiducii“. 

Acostată pe stradă de Dinu Cocea

Artista povestea în urmă cu câţiva ani întâmplarea în urma căreia a ajuns să joace alături de Florin Piersic, după ce a fost acostată pe stradă chiar de regizorul Dinu Cocea. De-abia împlinise 19 ani şi se plimba împreună cu mama ei prin Sinaia. Regizorul Dinu Cocea le-a oprit pe stradă şi a întrebat-o pe doamna Iacobescu dacă îi dă voie tinerei să joace în „Haiducii“. La vremea respectivă, Aimeé Iacobescu lucra în teatru, era în primul an de facultate, iar trăirile de pe platourile de filmare de la „Haiducii“­ au fost o experienţă nouă pentru ea. 

„Dimineaţa eram pe platourile de filmare, seara pe scenă, dar nu simţeam oboseala. Era probabil şi vârsta, însă mai mult ca sigur entuziasmul m-a ajutat enorm“, povestea Aimeé Iacobescu. 

Faptul că a lucrat cu o echipă de profesionişti şi alături de mari actori ai momentului i-a dat şi mai mult suflu actoricesc. „Toţi oamenii alături de care am lucrat la «Haiducii» sunt deosebiţi, aveau ceva al lor, nemaipomenit. Toţi mă ajutau, erau în jurul meu. Aveam o asemenea bucurie că pot să joc alături de ei, să fiu acolo şi să le pot corespunde, cum nu vă pot descrie. Nu am simţit niciodată că ei mă consideră inferioară lor. Se purtau cu toţii extraordinar cu mine“.

Domniţa Ralu, cel mai iubit rol de români, dar nu preferatul ei

Rolul care a consacrat-o pe marele ecran i-a adus şi porecla „domniţa Ralu“. Şi cu toate că a fost un personaj foarte iubit, Ralu nu este însă şi rolul ei preferat. Cel pe care actriţa l-a iubit cel mai mult este cel din „Osânda“, film regizat de Sergiu Nicolaescu.

Debutul în film a avut loc în 1966, cu „Şapte băieţi şi o ştrengăriţă“, unde a jucat alături de Jean Marais, pe care îl considera „un actor frumos, dar mai întâi de toate un profesionist. În filmul ăsta am devenit blondă, eu sunt roşcată“.

În anii în care la Naţional se jucau 28-32 de spectacole pe săptămână, lucra de dimineaţa de la 7 până seara, la 11.

„Ajungeam acasă, mă spălam pe cap, că aşa citisem eu despre actriţele de la Hollywood, că în fiecare zi îşi spală părul, şi plecam noaptea, condusă de tata la gară, la Mangalia, unde filmam «Osânda». Ajunsesem în aşa hal de epuizare că, la o filmare, am căzut de pe cal. Nu-mi doream altceva decât să joc“, spunea Aimee Iacobescu într-un interviu pentru Jurnalul Naţional. 

La Teatrul Naţional, mentor i-a fost regizorul Mihai Berechet. A jucat roluri de tinere inocente, personaje comice, travestiuri, femei crude, personaje dramatice.

Juca până la epuizare 

Disponibilitatea pentru roluri de care a dat dovadă Aimée Iacobescu i-a adus porecla „soldăţelul lui tăticu“.

„Radu Beligan îmi spunea «soldăţelul lui tăticu», fiindcă dacă se întâmpla să lipsească vreo actriţă, îmi dădeau telefon şi în maxim 48 de ore învăţam rolul şi intram pe scenă. Mi-aduc aminte că pe fugă a trebuit s-o înlocuiesc pe Adela Mărculescu într-un turneu cu «Idolul şi Ion Anapoda». Am învăţat rolul acasă şi-n autobuz“, îşi amintea artista într-un interviu pentru Agerpres. 

Rolurile pe care le-a simţit cel mai aproape de firea sa au fost Ioana, din piesa „Acolo, departe“ de Mircea Ştefănescu, şi Laura din „Menajeria de sticlă“ de Tennesse Williams.

„Cred că m-am născut pentru actorie. Pe partea profesională mă consider norocoasă pentru că întotdeauna am avut publicul lângă mine. Nu am să renunţ niciodată la Naţional, acolo am început şi tot acolo vreau să mor. Poate unicul lucru care te consolează ca actor în România este modul în care te privesc oamenii pe stradă. Mă doare că teatrul şi-a pierdut magia. Când intrai în teatru, uitai tot.(...) În ceea ce mă priveşte, mi-am iubit toate rolurile şi am încercat să fiu cât se poate de sinceră, pentru că sinceritatea, naturaleţea reprezintă cheia fiecărui rol. (...) Am căpătat maturitatea, experienţa şi energia care ar fi fost păcat să se piardă în aşteptări inutile. Dacă în teatru convenţia este acceptată de spectator, la film el se aşteaptă să vadă viaţă netrucată“, spunea actriţa.

Visa să o joace pe Marta Bibescu

Aimée Iacobescu şi-ar fi dorit să mai joace pe scena TNB şi chiar visa la o producţie despre Marta Bibescu, însă îşi exprimă regretul că nu avea cu cine să lucreze la un astfel de proiect. „Orice rol pe care-l joci, fie teatru sau film, îl duci, tu faci să existe personajul respectiv. Tot ce am jucat şi am făcut mi-a plăcut enorm. Nu mă interesa nici banul, de fapt nici nu îndrăzneam să mă intereseze sau să întreb“, povestea actriţa care spune că-i lipseşte extrem de mult domniţa Ralu.

Pentru ea, cel mai important lucru pe scenă era procesul de dedublare, absolut necesar: „Când deschizi uşa unui teatru sau păşeşti pe platoul de filmare uiţi tot ce ai personal şi, uşor-uşor, prin costume, machiaj, replici, devii personajul pe care-l ai de interpretat. Din acest punct de vedere, «generaţia de aur» era genială. La ei nu se simţea deloc acest proces de dedublare. Eu personal, l-am înţeles de-abia mai târziu, dar cred că îl aveam în mine“.