Adelina Pestriţu şi-a botezat fetiţa. Prin ce ţinute s-a făcut remarcată şi ce tematică a avut petrecerea FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adelina Pestriţu şi Virgil Steblea FOTO arhivă
Adelina Pestriţu şi Virgil Steblea FOTO arhivă

Adelina Pestriţu (31 de ani) şi iubitul ei, Virgil Steblea au sărbătorit botezul fiicei lor, Zenaida Maria. Fosta prezentatoare de la Kanal D s-a remarcat printr-o ţinută masculină, purtată la ceremonia religioasă, dar şi una glam, la petrecerea de seară.

Adelina Pestriţu şi partenerul ei, Virgil Steblea şi-au botezat fiica într-o biserică din centrul Capitalei. 

Vedeta s-a remarcat prin alegerea unor ţinute vestimentare speciale. Pentru ceremonia religioasă, Adelina a ales să poarteun costum alb, accesorizat cu o fundă neagră, supradimensionată în zona gâtului şi o pălărie albă. 

„A fost o zi magică. Minunată. Plină de fericire, de cele mai frumoase emoţii pe care le trăim de când a apărut Zenaida Maria în viaţă noastră“, a declarat Adelina.

Zenaida Maria a fost creştinată la o biserică din centrul capitalei, iar micuţa şi mama ei au purtat ţinute albe, semnate Marquise, aceeaşi designeri fiind cei care şi-au pus semnătura şi pe ţinuta glam, de petrecere a Adelinei.

image
image

Botezul a avut o petrecere tematică, „Royal Carousel“: „Ne-am dorit ca totul să fie de poveste. S-a lucrat mai bine de 2 luni la tematică şi decoraţiuni“, a povestit Adelina.

Pentru petrecerea de botez, vedeta a optat pentru o rochie glam, strălucitoare, în contrast cu prima ţinută. 

image

Atmosfera de la petrecere a fost întreţinută de Viorica şi Ioniţă de la Clejani şi taraful lor, Ionuţ Galani şi Gică Coadă.

O surpriză artistică a avut şi Adelina pentru invitaţii săi: a ales să danseze Treambura Pamporea, un cunoscut dans machedonesc pentru care s-a pregătit îndelung, după cum mărturiseşte.

image

Printre vedetele care au fost prezente la eveniment se numără: Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu, Elena Băsescu, Roxana Ciuhulescu, Cornel Păsat, Amna, Mădălin Ionescu, Brigitte Sfat şi Oana Roman.

„Botezul Zenaidei a fost aşa cum ne doream. Suntem extrem de fericiţi că toţi invitaţii s-au distrat pe cinste şi le mulţumim din suflet că ne-au fost alături“, adaugă Adelina.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite