50 Cent, uimit de un român care dansează jocul caprei: „Ce naiba tocmai am văzut?“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapperul 50 Cent, pe numele real Curtis Jackson (41 de ani), a stârnit amuzamentul şi indignarea internauţilor după ce a postat pe reţele sociale un clip video cu un bărbat care dansa jocul tradiţional al caprei.

Rapperul american 50 Cent a urcat pe pagina lui de Facebook un videoclip în care îşi arată uimirea faţă de un bărbat care dansează jocul caprei, un obicei străvechi ce face parte din tradiţiile de iarnă la români, în faţa unui centru comercial din Manchester.

„Ce naiba tocmai am văzut?“, a scris rapperul în dreptul clipului video postat pe reţeaua socială. Bărbatul care era sub costumul de capră a dansat pe o muzică lăutărească, ceea ce probabil că l-a şocat şi mai mult pe artist.

Clipul a ajuns viral, iar sute de fani români i-au lăsat mesaje rapperului în care îi explică ce înseamnă această tradiţie, într-un mod mai mult sau mai puţin amuzant. „Sunt român şi pot să spun că e cel mai urât costum de capră pe care l-am văzut şi cel mai prost cântec pe care l-am auzit. E doar un impostor care vrea să facă bani de pe urma tradiţiilor noastre. Pentru cei care spun că iubesc tradiţiile şi că ele vă reprezintă comunitatea încercaţi să le onoraţi şi să le păstraţi în viaţă, aşa cum au făcut strămoşii noştri“, a postat utilizatorul Andrei Ghiţă.

„Ce, patroane? La voi nu se merge cu capra? Săracilor! Nu aveţi pic de tradiţie ca noi românii creştini ortodocşi!“, E o tradiţie frumoasă din România, dar tipul acela o face să pară urâtă. Trebuie doar să te uiţi la costum şi să asculţi muzica. Avea nevoie de bani“, „Sunt bucuros să văd o tradiţie românească într-o postare a unui străin“, au mai scris şi alţii. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite