Profesorii universitari şi preuniversitari, cercetătorii şi oamenii de cultură resping monopolul statului asupra manualelor şcolare

Profesorii universitari şi preuniversitari, cercetătorii şi oamenii 
de cultură resping monopolul statului asupra manualelor şcolare

FOTO-Arhiva Adevărul

Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni şi scriitori au dat publicităţii apelul ”Dreptul la Educaţie”. Acesta este adresat în contextul discuţiilor privind reorganizarea Editurii Didactice şi Pedagogice şi transformarea acesteia în singura editură cu drept de publicare a manualelor şcolare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Semnatarii îi solicită domnului ministru al Educaţiei Liviu Pop să renunţe „imediat la monopolizarea manualelor, la impunerea manualului unic sau la cosmetizarea acestei acţiuni sub fardul gros al aşa zisei licitaţii de autori, organizată de editura de casă a statului”.

În data de 15 septembrie, Ministerul Educaţiei Naţionale a pus în transparenţă decizională un proiect de Hotărâre de Guvern prin care Regia Autonomă Editura Didactică şi Pedagogică ar deveni societate pe acţiuni cu un unic proprietar, statul, având dreptul de a publica în mod exclusiv manualele şcolare.

„Având în vedere ultimele intenţii anunţate de Ministerul Educaţiei Naţionale, instituţie identitară fundamentală, şi îngrijoraţi fiind de evoluţiile practice ale acestor intenţii, ne exprimăm categoric împotriva respectivelor iniţiative, fără echivoc în solicitarea încetării atacului la adresa educaţiei de calitate. Direcţiile pe care le impune acum MEN sunt caracterizate printr-o încercare de erodare a principiilor intrinseci ale educaţiei, constau în acţiuni plasate sub semnul iminenţei cenzurii, a insinuării treptate a factorului ideologic monopolizant, şi se îndreaptă direct împotriva generaţiilor care vor constitui viitorul ţării”, se arată în scrisoarea deschisă.

Autorii scrisorii subliniază că prin această măsură se încalcă dreptul copilului la o educaţie de calitate şi se aduce atingere unor principii prevăzute în Constituţia României şi în legile statului (Legea Educaţiei, Legea Cărţii, Legea Dreptului de Autor):

citeste totul despre: