Ministrul Educaţiei a aprobat noua componenţă a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice
0Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Mihai Sorin Cîmpeanu, a aprobat prin ordin de ministru, componenţa Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNSC), organism consultativ al Ministerului Educaţiei.
Decizia vizează relansarea activităţii CNCS şi utilizarea expertizei sale ştiinţifice, precizează Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.
Numirea celor 39 de membri a avut la bază propunerile transmise de 25 de universităţi, 12 institute naţionale de cercetare-dezvoltare şi două propuneri din partea Academiei Române. În componenţa CNSC intră cadre universitare, cercetători şi membri ai Academiei Române.
În termen de 30 de zile de la numire, CNCS este mandatat să elaboreze un nou regulament de organizare şi funcţionare, document care va fi înaintat spre aprobare ministrului Educaţiei.
În conformitate cu reglementările legale, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice are misiunea de a asista Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin sprijin ştiinţific specializat, în elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniul cercetării fundamentale şi al formării de resurse umane pentru cercetare, mai precizează ministerul.