Fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog rămâne fără titlul de doctor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog rămâne fără titlul de doctor în Management după ce Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a dat verdictul că acesta şi-a plagiat teza de doctorat, anunţă PressOne, conform edupedu.ro.

Consiliul General al CNATDCU a votat retragerea titlului ştiinţific de doctor în Management deţinut de Florian Bodog, în unanimitate, cu 37 de voturi „pentru” din totalul celor 37 de membri  prezenţi, conform pressone.ro

Decizia CNATDCU a fost dată în şedinţa din data de 18 iulie.

Florian Bodog şi-a plagiat teza de doctorat, intitulată „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare”, a arătat PressOne în octombrie 2017.

Cu un an înainte de verdictul CNATDCU, pe 18 iulie 2018, Comisia de Etică a Universităţii de Vest (UVT) din Timişoara, acolo unde Bodog a obţinut titlul ştiinţific de doctor, a dat primul verdict de plagiat în acest caz.

Florian Bodog este în prezent senator PSD. El a ocupat în trecut funcţiile de ministrul al Sănătăţii, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, senator, profesor universitar şi decan.

Bodog mai deţine un titlu de doctor în Ştiinţe Medicale, obţinut în anul 2001 la Universitatea din Oradea.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite