Domnul Sorin Cîmpeanu nu înţelege sau se preface?

Nu e prima dată când dl. Sorin Cîmpeanu se plânge că numărul de studenţi e prea mic. Dar  niciodată n-am văzut de la domnia sa analize referitoare la cauzele acestei realităţi. Ce să facem, să aducem cu arcanul tinerii în universităţi? De ce nu vin singuri? Iată ce spune dl. Sorin Cîmpeanu:

„În percepţia publică sunt prea mulţi studenţi, ceea ce este o aberaţie. Toată lumea îşi dă cu părerea la politica educaţională. Suntem mult sub media europeană. Avem ca ţintă asumată de România în parteneriat cu UE atingerea unui procent de 27,6% de absolvenţi de învăţământ superior în anul 2020. Din grupa de vârsta 30-34 ani suntem la 23%. Avem o scădere dramatică a numărului de studenţi, practic o înjumătăţire în ultimii ani, dar noi ne facem că nu vedem că ţinta pe care ne-am propus-o pentru 2020 este practic imposibil de atins”.

Lucrurile sunt chiar mai grave. Şi dintre cei care intră în anul I la facultate, doar 50% termină cursurile cu examen de absolvire. Restul abandonează pe parcurs.

În cazul în care nu se preface, şi chiar nu înţelege cauzele acestui fenomen, îi aduc câteva lămuriri.

În ultimii 20 de ani universităţile au intrat în conştiinţa publică drept „fabrici de diplome”.

De la 125.000 de studenţi în 1990, am ajuns în 6-8 ani la 900.000 de studenţi, de aproape 8 ori mai mulţi. Fără cadre universitare pregătite, pentru că nu aveau cum să apară în 8 ani, fără bază materială suficientă, doar cu mirajul că diploma îţi poate oferi un job mai bun.

Universitatea Spiru Haret avea, la un moment dat, 340.000 de studenţi înmatriculaţi, cu doar 750 de cadre universitare, şi acelea făcute la repezeală. Mulţi dintre absolvenţii de Spiru Haret nici n-au văzut la faţă vreun cadru didactic, şi-au luat diplomele pe computer. De multe ori pe programe de studii neacreditate.

Mai ales cei angajaţi la stat au beneficiat de aceste diplome, chiar neacoperite de competenţe, trecând la trepte superioare de salarizare. Intre timp s-a epuizat această oportunitate.

Universităţile româneşti se clasifică în ierarhii internaţionale credibile la categoria 700+

În alt clasament, România ocupă locul 24 din 28 de ţări europene, în urma sa aflându-se Bulgaria, Estonia, Cipru şi Malta.

Şi atunci, de ce să vină studenţii la universităţi? Cine le valorifică diplomele în piaţa muncii, eventual în străinătate?

Scandalul plagiatelor

Devoalarea plagiatelor a devenit un serial trist. Nu numai teze de doctor, dar şi de licenţă şi de masterat sunt plagiate şi copiate în proporţii diferite, decredibilizând învăţământul superior românesc.

Sigur, există şi insule de excelenţă, dar într-o mare de mediocritate şi impostură.

ARACIS

Este agenţia de asigurarea calităţii în învăţământul superior. Are, însă, un viciu de fond. Personalul, până la cel de conducere, se află într-un grav conflict de interese, fiind salarizat, simultan, şi de universităţile din care provin. Şi atunci, ale cui interese le apără?

Aşa se explică de ce trei sferturi dintre universităţile româneşti sunt calificate cu „grad ridicat de încredere”. Au coroniţă. Care este realitatea, o ştim cu toţii.

În ţări cu performanţă în învăţământul superior, principalul criteriu de evaluare a universităţilor, alături de producţia ştiinţifică, este rata absolvenţilor intraţi în piaţa muncii în specializarea absolvită şi nivelul salarial. La noi nici gând să se utilizeze astfel de criterii.

Cadrele universitare şi oferta de programe de studii

Abia în ultimii 2-3 ani s-a trecut la restructurarea unor programe de studii care nu mai aveau căutare în piaţă. Dacă universităţile menţin profesori trecuţi de vârsta de pensionare, care predau cursuri învechite, prăfuite, neatractive pentru că nu mai sunt utile, de ce să vină studenţii la universităţi?

Multe dintre cursurile universitare n-au legătură cu piaţa muncii, cu realităţile pe care le trăim.

Unui tânăr care vine cu doctorat luat la o universitate de prestigiu din UE sau America, şi bate la poarta unei universităţi româneşti să se angajeze, i se spune că nu sunt posturi. Nu sunt, pentru că sunt ocupate şi  de pensionari.

Un BAC mai exigent

Bomboana pe colivă a constituit-o BAC-ul supravegheat audio-video, care a redus la jumătate numărul de absolvenţi de liceu cu diplome de BAC.

Dintre cei 88.000 de absolvenţi cu diplome de BAC de anul acesta, 5-10.000 pleacă la studii la universităţi străine, 20-30.000 intră în piaţa muncii împinşi de nevoi şi lipsa resurselor părinţilor. În felul acesta nu se ocupă nici locurile bugetate din universităţile de stat, în număr de 62.000 în anul curent. Foarte puţini sunt aceia care mai şi plătesc cursuri universitare.

Alocarea de resurse în funcţie de performanţe

Începuse această acţiune în mandatul ministrului Daniel Funeriu, când s-a realizat şi o clasificare a universităţilor româneşti cu ajutorul unei agenţii de evaluare străine.

După venirea USL-ului la guvernare, totul a fost aruncat la coş, şi finanţarea s-a făcut funcţie de relaţiile rectorilor cu Ministerul Educaţiei.

Domnule Sorin Cîmpeanu,

Înainte de a vă lamenta în legătură cu scăderea dramatică a numărului de studenţi, încercaţi să înţelegeţi cauzele acestei scăderi. Piaţa muncii funcţionează ca un reglator de ultimă instanţă, le spune tinerilor şi familiilor lor unde merita să investească munca şi bani, şi unde nu. Piaţa muncii înlocuieşte analiza şi politicile educaţionale pe care nu le realizează instituţiile şi persoanele îndrituite prin lege să le realizeze.

Nu numărul de diplome prevăzute în ţintele Europa 2020 contează. Contează competenţele care justifică astfel de diplome. Competenţe valorizate în piaţa muncii.

Este greu de înţeles?