Radiografie a situaţiei actuale din educaţie

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună atunci când răspunde nevoilor şi cerinţelor societăţii la o etapă a evoluţiei acesteia. Într-o societate a cunoaşterii, a ţine în ignoranţă populaţia, doar pentru a fi mai uşor manipulată în procesele electorale, se dovedeşte un act sinucigaş, pe termen mediu şi lung.

Trebuie, aşadar, inventariate cerinţele societăţii şi apoi generate acele politici publice care să răspundă corect acestor cerinţe.

Context şi provocări

În 1989, contextul politic-social-economic-cultural şi al provocările la care trebuie să răspundă societatea românească s-a schimbat dramatic.

• Un nou sistem politic, bazat pe valori ce ţin de democraţie şi de statul de drept
• Economie bazată pe piaţă şi capitalism
• Competiţie acerbă pe pieţe, inclusiv în piaţa muncii
• Evoluţia explozivă a tehnologiilor, începând cu TIC
• Integrarea în NATO şi apoi în UE
• Provocări generate de globalizare, mobilitatea persoanelor, ideilor, mărfurilor şi serviciilor, schimbări climatice, securitate regională şi globală
• Decalajul enorm care desparte România de ţările cu adevărat evoluate economic şi social
• Necesitatea arderii unor etape pentru apropierea de standardele acestor ţări evoluate

Nu se pot importa sisteme educaţionale, chiar dovedite performante, pentru că nu ţin cont de tradiţiile, specificul şi experienţa ţării noastre. Este o utopie să credem că putem aduce, mutatis-mutandis, un sistem performant în educaţie, de exemplu cel finlandez, şi să-l implementăm în România. Putem doar să transformăm propriul sistem pentru a deveni mai performant, evaluând cum au rezolvat alţii aceleaşi probleme.

Radiografia educaţiei în etapa actuală

• Învăţământul românesc se plasează pe ultimele locuri în Europa, în clasamente internaţionale credibile.
• Arhitectura instituţională şi curriculară învechită, încremenită în tiparele comuniste, nu răspunde cerinţelor actuale ale societăţii.
• Şcoala nu este flexibilă, nu se pliază pe nevoile şi cerinţele elevilor, este exact invers. Nu ţine cont de axioma: „toţi copiii sunt valoroşi în felul lor”, rămâne doar să le descoperim, dezvoltăm şi amplificăm acele resurse de personalitate caracteristice fiecăruia.
• Managementul şcolar şi universitar este în mare măsură politizat, în mâna unor persoane fără competenţe şi valoare profesională recunoscute. Părinţii, plătitori prin taxe şi impozite a serviciilor educaţionale, nu sunt cooptaţi în managementul şcolilor şi universităţilor.
• Nu este definită şi pusă în operă o descentralizare educaţională care să ţină cont de nevoile şi cerinţele comunităţilor şcolare.
• Nu funcţionează o finanţare dependentă de calitatea unităţilor şcolare şi universitare, calitate măsurată credibil şi obiectiv. Fără mecanisme de evaluare şi control a eficienţei cheltuirii fondurilor bugetare, banii dispar ca apa în nisip, fără să producă efecte. Aşadar, mai întâi mecanismele de evaluare şi control şi abia apoi creşterea finanţării.
• Curriculumul şcolar conţine doar dimensiunea conceptual teoretică, nu şi dimensiunile: aplicativ practică, interdisciplinară, generatoare de formare continuă. Nu permite diferenţieri de genul: minim, mediu, de aprofundare.
• Abandonul şcolar este la cote foarte mari, ameninţă evoluţia pozitivă ulterioară a societăţii, una din cauze fiind aceea că învăţământul nu răspunde cerinţelor legate de inserţia în piaţa muncii. Există un abandon şcolar ascuns, sunt păstraţi în cataloage elevi „fantomă”, pentru ca şcolile să beneficieze de finanţare sporită.
• Liceele şi Colegiile tehnice se depopulează pentru că nu oferă elevilor competenţele cerute de piaţă muncii.
• Nu avem un sistem de evaluare a eficienţei sistemelor din educaţie, standardizat şi unitar la nivel de ţară, care să măsoare progresul şcolar al elevilor, cu aplicaţii informatice. Ipocrizia, mistificarea şi minciuna domină evaluarea în momentul de faţă. Procentele de promovare la examenele naţionale se calculează în funcţie de numărul elevilor înscrişi, ignorându-i total pe cei care nu au curajul să se înscrie la aceste examene.
• Nu există un număr suficient de mare de trasee educaţionale, ofertă pentru diferitele tipologii de personalitate ale elevilor. În Germania, încă din clasa a V-a se desparte filiera teoretică de aceea tehnologică.
• Accesul elevilor pe trasee educaţionale se face la întâmplare, pe dorinţele părinţilor, nu pe o consiliere şcolară şi profesională de calitate, sau pe examene de admitere.
• Cariera didactică, salarizarea, promovarea în funcţii nu se face după performantele şi rezultatele muncii, după progresul şcolar al elevilor, mai degrabă după „criterii” legate de prietenii politice.
• Formarea iniţială şi continuă a profesorilor este deficitară, după ce s-a renunţat la prevederile din LEN.
• Lipseşte din şcoală „mediul atractiv de învăţare”, una dintre cauzele pentru care abandonul şcolar este la cote uriaşe.
• Există o prăpastie între şcoală şi cerinţele angajatorilor, pentru că şcoala nu dezvoltă acele competenţe cerute de angajatori. Piaţa muncii din România nu stă, în aceste condiţii, la baza unei economii competitive şi atractive, suport pentru un nivel de trai decent.
• Învăţământul rural este complet neglijat, fără profesori calificaţi, fără bază materială, fără control din partea ISJ-urilor. Doar 3% dintre elevii din rural ajung la facultate. Rata de eşec, la recenta EN, este aproape triplă în rural, faţă de urban.
• Universităţile româneşti se plasează în clasamente internaţionale credibile pe locuri 700+.
• Numărul de studenţi s-a înjumătăţit, şi datorită faptului că universităţile nu răspund cerinţelor pieţei muncii. Mulţi tineri din elita intelectuală preferă universităţi de prestigiu din afara României.
• ARACIS şi ARACIP nu-şi îndeplinesc menirea, funcţionează în parametri birocratici şi politici, adeseori în vădite conflicte de interese.
• Cancerul plagiatelor, multiplicarea tezelor de licenţă şi doctorat fără valoare, în absenţa unor criterii şi mecanisme clare de evaluare, decredibilizeaza învăţământul superior românesc.
• Nu există intenţia, măcar, de a reevalua titlurile doctorale acordate după 1990.
• Cadrul legislativ aproape bun, dat de Legea Educaţiei Naţionale (LEN), a fost pervertit de guvernarea PSD.
• Şcoala nu funcţionează anticipând, atât cât se poate, cerinţele societăţii peste 10-20 de ani, când elevii devin maturi activi în societate.
• Recenta Evaluare Naţională (EN) ne demonstrează că 47% dintre elevii claselor a VIII-a nu pot face calcule aritmetice elementare. 20% dintre elevii claselor a VIII-a nici nu s-au înscris la EN, considerând că nu sunt capabili să promoveze examenul sau că nu-l consideră util pentru a continua şcoala.
• Şcoala profesională are acum doar 80.000 de elevi, 3%, comparativ cu 290.000 în 2014. Nu există condiţii legislative şi nici materiale, pentru multiplicarea şcolilor profesionale, în special în mediul rural. în Germania, 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale.
• Mai toţi miniştrii care s-au succedat la Educaţie au preferat să scrie legi, în loc să se aplece asupra acestor realităţi şi a căilor de rezolvare a neajunsurilor.

Toate acestea şi altele ne arată cât de importantă este transformarea actualelor sisteme din educaţie astfel încât să devină eficiente, să răspundă cerinţelor şi nevoilor societăţii.