O nouă performanţă pentru elevii români. Două medalii la Olimpiada Internaţională de Lingvistică
0Elevii români din cadrul lotului pentru Olimpiada Internaţională de Lingvistică au adus României o medalie de argint şi una de bronz, într-o competiţie în care au fost angrenate 31 de ţări, arată MInisterul Educaţiei.
Liceenii români nu s-au întors cu mâna goală de la cea de-a XIV-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Lingvistică, desfăşurată în perioada 25 -30 iulie, în India.
A patra prezenţă consecutivă la Olimpiada Internaţională de Lingvistică a adus lotului olimpic al României două medalii.
Astfel, Ioana Bouroş (Colegiul Naţional „Costache Negri” din Galaţi), aflată la a doua participare la această competiţie, a cucerit medalia de argint, iar colegul ei de echipă, Theodor Cucu (Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti), a obţinut medalia de bronz.
Potrivit Ministerului, din lotul ţării noastre au mai făcut parte Robert-Paul Helmer (Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca) şi Gabriel-Cosmin Bolbotină (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara).

Elevii români au fost pregătiţi şi însoţiţi de Roxana Dincă şi Adina Dragomirescu, cadre didactice la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.
Olimpiada Internaţională de Lingvistică, una dintre cele douăsprezece competiţii internaţionale de ştiinţe, este un concurs structurat pe două niveluri: o probă individuală şi o probă pe echipe. Subiectele solicită operarea cu analogii, prin aplicarea elementelor de logică gramaticală şi logică matematică în procesul de înţelegere a unor texte în limbi necunoscute, pornind de la premisa că lingvistica ordonează gândirea şi reglează procesul de comunicare lingvistică explicită prin construcţia de structuri care favorizează învăţarea cu uşurinţă a oricărei limbi.