Ministerul Educaţiei a aprobat metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificărilor pentru absolvenţii filierei vocaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordin, „Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificărilor absolvenţilor învăţământului liceal, filiera vocaţională”, ce conţine normele de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare pentru profilurile artistic, pedagogic, teologic şi sportiv şi este valabil începând din acest an şcolar.

Examenul de certificare este format din două probe: susţinerea proiectului/lucrării de specialitate şi proba practică, relevantă pentru specializarea certificată. Lucrarea de specialitate trebuie să reflecte cunoştinţele şi competenţele generale şi specifice dobândite de elev, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, iar proba practică poate avea mai multe etape, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei

La examenul de certificare au dreptul să se înscrie elevii care finalizează studiile în anul în care se susţine examenul, precum şi absolvenţii din promoţiile anterioare, care au promovat ultimul an de liceu.

Lucrarea de specialitate este evaluată de doi profesori examinatori, care vor nota candidaţii cu note între 1 şi 10. Diferenţa între notele acordate de aceştia nu trebuie să fie mai mare de un punct. Dacă acest lucru se întâmplă, preşedintele comisiei cere reevaluarea probei.

Nota finală la susţinerea lucrării de specialitate se stabileşte ca medie aritmetică a notelor acordate de către cei doi profesori examinatori şi se trece în catalogul de examen.

Nu se pot face contestaţii la lucrarea de specialitate

Nu se admit contestaţii privitoare la nota obţinută la proba de susţinere a lucrării de specialitate şi nici la proba practică. 

La specializările la care această probă se desfăşoară pe mai multe etape, candidaţii trebuie să obţină, pentru fiecare, minimum 5, însă nota minimă de promovare a probei este 7.

Media finală pentru promovarea examenului de certificare este media aritmetică a notelor obţinute la cele două probe, care trebuie să fie minimum 7.

Calendarul examenului, realizat de şcoli

Fiecare unitate de învăţământ nominalizată drept centru de examinare îşi va elabora propriul calendar de desfăşurare a examenului, într-una din zilele din intervalul 1 - 31 martie.

Sălile, cabinetele, ateliere etc, în care se susţine examenul de certificare vor fi adaptate activităţilor specifice: dotarea corespunzătoare, eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa candidaţii în susţinerea probelor, afişarea pe uşa fiecărei săli a listei nominale a candidaţilor şi afişarea prevederilor referitoare la situaţia în care se constată frauda sau tentativa de fraudă.


VIDEO Şcoala de balet din ţară: seacă lacul lebedelor

Ministrul Educaţiei a aprobat modul de aplicare a programelor pentru cultură generală în învăţământul profesional

Ministerul Educaţiei a aprobat calendarul de echivalare şi atestare a cadrelor didactice din preuniversitar

Ministerul Educaţiei a avizat admiterea la colegiile universităţilor, fără diplomă de Bac. Universitatea din Bucureşti şi „Spiru Haret“ nu vor organiza colegii

STUDIU UNICEF 19% din copiii români nu merg la liceu. În 10 ani, rata abandonului şcolar s-ar putea tripla

Noul an şcolar, povară financiară pentru părinţi. Cât costă un ghiozdan cu de toate

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite