LauderMUN 2015. Opt elevi din Capitală s-au afirmat la dezbaterile de tip ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt elevi din Capitală au primit diplome speciale pentru activitatea din cadrul conferinţei LauderMUN 2015. La dezbaterile structurate după modelul ONU au participat peste 100 de elevi care şi şi-au prezentat punctul de vedere cu privire la unele dintre cele mai stringente probleme ale lumii, precum conflictul din Yemen, traficul de arme, problema talibanilor din Pakistan sau independenţa Saharei de Vest.

Premierea elevilor a avut loc joi, la Liceul „Matei Basarab„ din Capitală, iar ceremonia de absolvire s-a desfăşurat sub auspiciile Ministerului Afacerilor Externe.

Toţi elevii au primit diplomă de participare, însă opt dintre ei diplome au obţinut şi premii speciale pentru activitatea lor în timpul dezbaterilor. Aceştia sunt Ana Petrescu, Elena Cămărăscu, Andrada Pantelimon şi Victor Vescu din cadrul Complexul şcolar Lauder Reut, Ana Firmiciuc, Sara Lakatos şi Maria Hobai de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” şi Iulia Bucur de la Colegiul Naţional „Sf. Sava”.

Conferinţa LauderMUN 2015 se adresează elevilor de liceu şi cuprinde o serie de discuţii în plen şi sesiuni de comunicări menite să promoveze valorile diplomaţiei şi ale relaţiilor internaţionale. Evenimentul este organizat de elevii de la Complexul şcolar Lauder Reut, cu sprijinul Fundaţiei Ronald S. Lauder România, al Ministerului Afacerilor Externe, al Institutul Diplomatic Român şi al UN Youth România.

Fenomenul „Model United Nations”, cu o îndelungată tradiţie la nivel internaţional, este unul dintre cele mai populare şi mai complexe tipuri de simulări ONU şi atrage un număr în continuă creştere de liceeni interesaţi de probelemele existente la nivel mondial. Limba de dialog este engleza, iar tinerii trebuie să stăpânească arta argumentaţiei.

Diplome recunoscute internaţional

La finalul dezbaterilor, toţi elevii vor primi diplomă de participare iar în fiecare comitet va fi ales cel mai bun delegat, care va primi un premiu special.

„Se vor remarca cei care vor aduce soluţii viabile problemei şi care vor indica faptul că ştiu poziţia ţării pe care o reprezintă”, a spus Diana Cojocaru, secretar general adjunct al conferinţei.

Diploma este recunoscută la nivel internaţional şi aduce un avantaj în aplicaţiile pentru studii în străinătate, mai explică organizatorii.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite