Despre protestele din educaţie, victime şi profesorii de azi

„Elevii nevinovaţi au întotdeauna de suferit de pe urma protestelor declanşate de sindicate, la început de an şcolar“

Trei lucruri m-au determinat să scriu acest material pe blogul meu şi anume: 1. Starea critică a învăţământului românesc, reflectată în realitatea ultimilor ani prin rezultate din ce în ce mai proaste, incompetenţă, neprofesionalism, afacerism, corupţie, lipsă de perspectivă.

2. Un excelent articol, „Despre profesori“, scris de Andrei Pleşu, pe blogul ziarului „Adevărul“, ce a atras atenţia şi interesul a sute de cititori, care s-au grăbit să-l parcurgă, parte din ei să-l şi comenteze.

3.Recentele comunicate şi acţiuni ale sindicatelor din învăţământ, care au început o serie de evenimente, solicitări şi discuţii, care prefaţează, de fapt, o grevă în învăţământ, lucru ce ar afecta grav milioanele de copii, care au început şcoala cu doar o lună şi jumătate în urmă.

Nu contest drepturile şi revendicările sindicaliştilor din acest sector, care pe undeva, sunt îndreptăţite, ci modul şi timpul în care protestele şi preconizata grevă a fost programată, la puţin timp de la începerea şcolii.

Aşa s-a întâmplat aproape în fiecare început de an şcolar de mai mulţi ani încoace, pentru a pune presiune pe guvernanţi, dar din această situaţie devenită ciclică, există o parte nevinovată, care are de suferit mereu.

Copiii, şcolarii, elevii nevinovaţi au întotdeauna de suferit de pe urma protestelor declanşate de sindicate, la început de an şcolar. Trei întrebări se impun aici, după părerea mea:

1. Ce vină au şcolarii în toată această situaţie, ei fiind cei care pierd cel mai mult?
2. De ce sindicaliştii din educaţie nu îşi revendică drepturile atunci când copiii sunt în vacanţă, pentru ca aceştia să nu mai cadă victime nevinovate în acest război?
3. Cine răspunde pentru faptul că toţi elevii sunt afectaţi de aceste greve şi cum dă socoteală în faţa legii pentru prejudiciul adus milioanelor de copii scoşi din procesul de educaţia, tocmai la începutul anului şcolar?

„Peste 300 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I.) au pichetat, luni, sediile Guvernului şi al Uniunii Social Liberale, cerând o întâlnire cu prim-ministrul, Victor Ponta, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea.

Dascălii au cerut, luni, în stradă, salarii decente, o lege a educaţiei care să le respecte drepturile, un învăţământ depolitizat şi nebirocratic, anunţă comunicatul FSLI din 28 octombrie 2013.

Nostalgic, probabil, după alte vremuri, când era student, domnul Andrei Pleşu face o prezentare interesantă a profesorilor din urmă cu mulţi ani de zile, când aceştia se purtau cu mult profesionalism şi erau „domni“.

Profesorul bun este caracterizat de domnia sa ca având „dragoste autentică pentru materia predată, simpatie pentru elevi şi o rigoare bine temperată“.

În oglindă, pe profesorul bun de azi îl caracterizează elevii de astăzi ca fiind: tolerant, înţelegător, fără rigoare şi pretenţii mari faţă de elev. Este cel care nu predă şi cere mult de la şcolari, care dă note bune fără prea mari exigenţe de învăţare.

Sunt „proful“, „profa“, „dirigul“, „diriga“, „directorul“, „directoarea“ fără mari cerinţe, apropiaţi de şcolari, gata să-i ajute dintr-un interes comun, să-i treacă clasa, să le dea note bune, pentru un „cadouaş“, nişte meditaţii date în particular, contracost.

Unii dintre aceşti „profi cool“ ajung, la un moment dat, să nu mai aibă nici un fel de respect şi de autoritate în faţa unor elevi ai căror părinţi le-au „mulţumit“ cum se cuvine pentru educaţia şi nivelul „înalt“ de pregătire la care le-au dus odraslele.

„Abilităţile şi cunoştinţele, orizontul unui profesor trebuie să depăşească hotarele specialităţii sale. Esenţiale sunt limbajul limpede şi atrăgător, simţul umorului şi autoritatea personală“, mai scrie Andrei Pleşu despre un dascăl bun.

Realitatea ne evidenţiază fără drept de apel, după notele luate la definitivat, cât de bune abilităţi, cunoştinţe, ştiinţă şi cultură generală au dascălii buni de astăzi. Apoi, la ore aceştia îşi demonstrează cunoştinţele, capacităţile şi calităţile de dascăli. Rezultatele profesionale şi calificativul le completează profilul.

Mulţi dintre profesorii „buni“ de azi, demonstrează la cursuri tot felul de abilităţi nou dobândite, corelate economiei de piaţă subterane, cum ar fi: vânzarea şi obligarea achiziţionării de către elevi a tot felul de manuale, culegeri, caiete speciale sau alte materiale didactice, neobligatorii în fapt, dar devenite obligatorii din interesul căpuşelor ce fac afaceri în şcoli şi licee, care i-au transformat pe dascăli în agenţi comerciali pentru anumite comisioane.

Până şi unii dintre purtătorii sfintelor sutane de preoţi-profesori au deprins astfel de abilităţi şi le folosesc la orele de Religie.

Alte cadre didactice cu astfel de calităţi îşi dovedesc profesionalismul la contractarea şi organizarea diverselor excursii, tabere, petreceri, evenimente fabricate special pentru „educaţia“ modernă, performantă a copiilor, conform cerinţelor pieţei actuale.

În articolul „Despre profesori“, autorul mai scrie despre faptul că „un profesor nu trebuie să-şi inhibe elevii cu aere magisteriale, dar să nu-i încurajeze la complicităţi de gaşcă.“

Am asistat recent la o şedinţă cu părinţii, în care profesorul bun îşi lăuda elevii că sunt „uniţi, de gaşcă, se acoperă, sunt cuminţi“, dar toate aceste lucruri se refereau la faptele şi prostiile pe care tinerii liceeni le comiteau de fapt şi pentru care nu erau traşi la răspundere.

Despre cât de bine învăţau aceşti copii din ziua de azi, cum erau motivaţi şi cum se implicau cadrele didactice în procesul de educaţie, ce cunoştinţe dobândeau şcolarii şi ce abilităţi aveau dascălii să-i facă interesaţi de materie, s-a amintit mai puţin sau chiar deloc.

Evident, profesorii mai riguroşi, mai rigizi, autoritari sau care nu ştiu să-şi apropie elevii, să-i atragă spre învăţătură, să le trezească curiozitatea şi interesul, sunt etichetaţi drept „profesori răi“ de către copii.

„Profesorii de liceu şi facultate aveau croială universitară autentică, erau nişte domni“, mai arată domnul Pleşu, considerându-l pe profesorul Constantin Noica drept „maestrul ideal“.

Dacă ne uităm în comparaţie, la mulţi dintre actualii profesori universitari, de la „fabricile de diplome“, nu putem să nu evidenţiem croiala pentru doctorate contrafăcute, şpăgi organizate, abilităţi pentru afaceri penale şi politici înalte.

Mai putem să facem comparaţia între profesorii buni de ieri şi cei de azi? Mai putem compara nivelul de pregătire al copiilor formaţi de învăţământul de ieri cu cel de azi?

Oamenii şi copiii de azi nu mai sunt interesaţi de cum se învăţa cu mulţi ani în urmă. Nu-i mai interesează modelele şi valorile acelor vremuri.

Acum, modele şi valori sunt consideraţi tot felul de indivizi ajunşi să se îmbogăţească pe orice cale, prin orice mijloace, chiar dacă acestea sunt penale iar autorii şi promotorii lor ajung în multe cazuri, la puşcărie.

Nu contează, important este „să te învârţi“, să faci peste noapte afaceri profitabile, bani, cât mai mulţi bani.

La ce ne mai trebuie învăţământ de calitate şi dascăli buni, în adevăratul sens al cuvântului?

Eu cred că „Profesorii buni“, despre care a scris Andrei Pleşu, au rămas doar la capitolul amintiri. Nu cred că mai există astfel de dascăli în învăţământul românesc.

Astăzi, copiii ne sunt educaţi de dascălii de tip nou, „Profesorii cool“.

Nici nu vreau să mă gândesc dacă este bine sau rău acest lucru, dar aceasta-i realitatea şi „trendul“, iar noi trebuie să mergem înainte, că înapoi nu se mai poate.