Câteva reflecţii cu privire la evaluarea naţională 2015!

Este incredibil de trist să vezi sute, mii de copii care au note de trecere în cataloage şi note de doi şi trei la evaluările naţionale. Este şi mai trist să vezi cum aceşti copii sunt automat înscrişi la liceu fără ca ei să-şi dorească, să poată sau să fie în stare să-şi continue studiile!

Observ în ultimile zile tot mai multe texte despre subiectele şi  rezultatele elevilor noştri la evaluarea naţională, la finalul clasei a VIII-a. Nimic rău în acest demers democratic de exprimare a opiniilor personale dacă, din când în când, ai mai da şi de cineva care ştie despre ce e vorba în propoziţie şi e în stare să emită nu doar opinii personale, ci şi unele cât de cât calificate. Zilele trecute citeam o postare a unui domn care făcea referire la faptul că noi, românii, ne pricepem la toate. Nu există subiect în care să nu ne dăm cu părerea...de la criza din Grecia, la fotbal, politică şi, desigur, la educaţie, că doar avem şi de ce – fie suntem profesori si atunci, e clar, ne pricepem la analize şi emiterea judecăţilor de valoare. Dacă nu noi, atunci cine, ne întrebăm noi, profesorii! Dacă nu suntem profesori, am putea fi părinţi şi, în această calitate, îi întrecem pe profesori. Noi, părinţii ştim cel mai bine ce înseamnă educaţia unui copil! 

Aş îndrăzni să spun, ca părinte, că mă pricep mai bine şi la predare şi evaluarea elevilor, de vreme ce nu am niciun fel de problemă să merg la şcoală şi să contest nota obţinută de puiul meu la nu ştiu ce testare, spunându-i profesorului unde a greşit el, nu puiul!  Dacă nu suntem nici profesori şi nici părinţi nu înseamnă că nu ne pricepm la educaţie! Ba da, ne pricepem şi încă mai bine decât oricine altcineva! Am trecut prin şcoală, am stat ore în şir şi i-am ascultat pe profesorii care ne spuneau lucruri ce nu aveau nimic comun cu preocupările, nevoile şi dorinţele noastre, am dat examene la care am învăţat pe de rost texte, comentarii, formule şi algoritmi de calcul, ne-am revoltat şi am criticat şcoala...de cele mai multe ori fără niciun rezultat! Dacă totuşi, nu credeţi că ne pricepem cu toţii la educaţie, vă invit să citiţi comentariile la evenimentele educaţionale curente şi...fie veţi începe să vorbiţi singuri, aşa cum mi s-a întâmplat mie, fie rămâneţi fără cuvinte!

Aşadar, am încheiat seria de evaluări naţionale pentru anul şcolar 2014-2015 şi am căutat cu interes, mărturisesc, să văd ce spun persoanele cu expertiză în domeniu: profesori, directori, experţi în educaţie, dar şi părinţi şi elevi despre aceste examene. Părerile sunt divergente şi mă întreb, la modul cel mai sincer şi responsabil, cum vom şti ce avem de făcut legat de reformarea educaţiei dacă perspectivele noastre cu privire la elevi, învăţare, evaluare, profesori, şcoală, viaţă sunt atât de diferite? Din ce am citit şi discutat în ultimele zile cu privire la evaluarea naţională s-au desprins câteva idei interesante ce merită a fi analizate, dezvoltate sau, cel puţin, comentate!

Mai întâi, am avut curiozitatea să analizez subiectele la matematică din ultimii 6 ani, începând cu 2010 până în 2015. Sunt subiecte cu grad scăzut de dificultate, aşa cum spun şi cei mai mulţi dintre profesori, după examen. Mărturisesc, mi-ar fi plăcut să aud vocile profesorilor înaintea examenelor, cu privire la subiecte şi evaluare, dar nu le-am auzit! Structura subiectelor este aceeaşi de şase ani, unele dintre ele fiind chiar extrem de asemănătoare în enunţ şi cerinţe. Acest lucru îmi comunică mie că, la noi, mare lucru nu s-a schimbat în educaţie sau în evaluare, în această perioadă...În tot acest timp, însă, lumea s-a schimbat, iar pe plan educaţional lucrurile au evoluat incredibil de mult! Mi-aş permite doar trei exemple:

1. Finlanda a renunţat la curriculumul obligatoriu, profesorii având libertatea să-şi proiecteze propriul curriculum, în funcţie de nevoile de învăţare ale fiecărui colectiv de elevi;

2. Coreea de Sud a introdus tabletele şi a înlocuit manualele pe suport letric cu cele digitale. Temele copiilor sunt realizate şi salvate in cloud, iar profesorii au toate resursele educaţionale, curriculare in cloud;

3. La nivel european s-au realizat studii şi cercetări cu privire la nivelul competenţelor de literaţie ale copiilor, adolescenţilor şi adulţilor şi s-a constatat că unul din cinci tineri de 15 ani este analfabet funcţional. În Romania, aproape jumătate dintre tinerii de aceeaşi vârstă sunt analfabeţi funcţional. Altfel spus, aceşti tineri citesc un text, dar nu-l înţeleg şi nici nu sunt în stare să folosească informaţia respectivă în viaţa reală. Despre adulţi, România nu are niciun fel de informaţii privitoare la nivelul competenţelor de literaţie ale acestora.

Toate aceste schimbări şi evoluţii au implicaţii asupra modului în care elevii sunt evaluaţi şi asupra instrumentelor de evaluare folosite. Întrebarea pe care mi-o pun, retoric, este câţi dintre decidenţi, profesori, părinţi sau beneficiari ai sistemului de educaţie au observat aceste schimbări şi, dacă le-au observat, cum au reacţionat la ele şi, mai ales, cum le-au susţinut? Nu am văzut, nu am auzit, nu am citit nimic despre corelarea evaluării elevilor cu schimbările care se petrec sub ochii noştri, cu excepţia analizelor realizate de prof. Miclea referitoare la rezultatele de la evaluarea naţională. Domnia sa atragea atenţia asupra faptului că subiectele nu au relevanţă în ceea ce înseamnă evaluarea învăţării şi a competenţelor elevilor. Practic, din structura testelor rezultă că la sfârşitul clasei a VIII-a continuăm să evaluăm capacitatea de memorare şi reproducere sau de aplicare a unor formule, ceea ce este departe de ceea ce se evaluează în alte sisteme educaţionale sau la testele internaţionale. Un părinte îmi spunea, zilele trecute, că fiul său, elev în clasa a III-a, a încercat rezolvarea subiectelor şi a luat nota trei şi ceva, doar cu ce ştia până la vârsta de 9 ani, ceea ce arăta, cumva, gradul de dificultate foarte scăzut al acestora. Altcineva spunea că subiectele au fost foarte uşoare pentru a-i ajuta pe elevi să treacă de nota 5 şi pentru a mai spăla un pic imaginea sistemului de educaţie...Oare, asta să fie miza acestor evaluări? Aceasta este viziunea pe care o avem cu privire la evaluările naţionale? Dar avem, oare, o viziune cu privire la aceste evaluări? Ştiu profesorii ce anume trebuie evaluat, în contextul lumii în care trăim acum, nu cu şase ani în urmă? Ce ştiu părinţii despre aceste evaluări, cine îi informează? Poate că a sosit timpul să ne oprim din rutina care ne ţine captivi unor mentalităţi de mult depăşite şi să avem curajul asumării unor răspunsuri directe şi oneste!

Apoi, am discutat cu profesori şi am citit ce au scris unii dintre ei. Profesorii cred că rezultatele elevilor sunt bune, mult mai bune decât în ceilalţi ani iar acest lucru arată că ei şi-au făcut datoria: au predat bine şi elevii au învăţat bine! La finalul clasei a VIII-a, mai bine de 50 % dintre elevii români nu iau nota 5 la subiecte care nu implică altceva decât aplicarea mecanică a unor formule sau efectuarea unor calcule banale cu cele patru operaţii cu numere naturale. În mediul rural procentul de promovare la matematică este şi mai mic! Soluţia nu este să-i testezi pe elevi în clasa a V-a şi apoi să-i evaluezi diferenţiat, cum îmi spunea cineva, ci decidenţii şi profesorii să înţeleagă că învăţământul obligatoriu nu înseamnă 10 sau câţi ani dorim noi de mers la şcoală, ci formarea şi dezvoltarea unor competenţe de bază şi acumularea unui volum obligatoriu de cunoştinţe care îi vor permite tânărului de 15 ani să-şi continue studiile la liceu sau să-şi găsească un loc de muncă în care să facă faţa cerinţelor specifice. Dacă lucrul acesta nu se întâmplă, elevul nu trebuie să părăsească şcoala, cel puţin nu ca urmare a notelor pe care eu, profesor, i le pun în catalog! Este incredibil de trist să vezi sute, mii de copii care au note de trecere în cataloage şi note de doi şi trei la evaluările naţionale. Este şi mai trist să vezi cum aceşti copii sunt automat înscrişi la liceu fără ca ei să-şi dorească, să poată sau să fie în stare să-şi continue studiile. Aceste aspecte nu ţin de minister, nici de inspectorat, nici de părinţi şi nici de curriculum. Ele sunt în mâna profesorilor care trebuie să predea şi să evalueze pentru ca elevii să înţeleagă şi să înveţe, nu pentru a promova clasa! Promovarea clasei trebuie să aibă loc doar atunci când copilul a dobândit competenţele şi cunoştinţele obligatorii pentru fiecare disciplină.

Am discutat şi cu câţiva părinţi şi, indiferent de rezultatele obţinute de copiii lor, un lucru a reieşit clar în evidenţă - lipsa de cunoaştere. Ei nu ştiu ce trebuie să aştepte de la şcoală, ce trebuie să facă ei şi ce trebuie să le ofere/ceară copiii. Părinţii, în marea lor majoritate, sunt şi ei prizonieri propriilor experienţe educaţionale şi nu au curajul să spună ce gândesc despre profesori, despre şcoală sau despre evaluări. Principiul naţional, conform căruia „capul plecat sabia nu-l taie”, funcţionează şi la ei! Unii nu ştiu, alţii nu vor să-şi complice existenţa încercând să fie altfel decât ceilalţi. Preferă învăţământul alternativ al meditaţiilor în locul unei şcoli reformate şi adaptată nevoilor copiilor lor. Un părinte imi spunea că pe el nu-l interesează ceilalţi copii, că oricum nu suntem toţi egali! Eu cred că suntem atât de egali cât vom şti să cerem sau să luptăm pentru asta, mai ales atunci când ne referim la copii!

Aşadar, subiecte lipsite de relevanţă, profesori mulţumiţi de rezultatele elevilor lor, părinţi nemulţumiţi de şcoală, dar mulţumiţi că au mai scăpat de un hop şi o nouă serie de copii, mulţi dintre ei sacrificaţi...sacrificaţi cu bună ştiinţă de noi, adulţii din jurul lor, prin crearea impresiei că odată ajunşi în licee, printr-un procedeu absurd de repartizare computerizată, vor reuşi în viaţă – aceasta este, pe scurt, epopeea evaluării naţionale 2015!