Şase luni de mandat al guvernului Cioloş. Şcoala trebuie să se plieze pe nevoile şi interesele elevilor. Nu invers

FOTO Eduard Enea

Aceasta este explicaţia ineficienţei sistemului de învăţământ. Şcoala a rămas înţepenită în tiparele anterioare anilor 90, când răspundea comenzilor sistemului comunist. Dar n-a făcut efortul de imaginaţie şi transformare pentru a răspunde contextului economic-social actual. Şi multiplelor provocări cu care se confruntă societatea românească.

Chiar întrebarea simplă: „a cui e şcoala, a elevilor sau a profesorilor?” căpăta de multe ori răspunsul „a profesorilor”, deşi beneficiarii, elevii, familiile lor plătesc prin taxe şi impozite serviciile educaţionale.

Ideea fundamentală rămâne că doar profesorii ştiu ce le trebuie copiilor, restul societăţii trebuie să tacă şi să asculte. Chiar dacă unii profesori sunt şi ei încremeniţi în obiceiuri şi cutume valabile acum 30-50 de ani.

Indiferent la interesele şi noile provocări ale actualităţii româneşti (mobilitate europeană în piaţa muncii, explozia tehnologică şi a comunicaţiilor, în special a internetului, diferenţele tehnologice dintre noi şi restul ţărilor dezvoltate din UE, starea precară a infrastructurii din România), învăţământul promovează în continuare interesele profesorilor susţinute de sindicate.

Pentru conservarea confortului şi inerţiei corpului profesoral, decidenţii nu acceptă:

· Schimbările curriculare necesare, astfel că noul plan cadru pentru gimnaziu, aprobat de minister, este 90% acelaşi cu acela de acum 50 de ani.

· Discipline agregat (ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului), care ar reduce numărul materiilor şcolare, ar promova învăţarea interdisciplinară şi aplicativ-practică.

· Schimbarea conţinuturilor programelor, care ar impune noi calificări ale profesorilor, un efort de adaptare, pe care aceştia nu vor să-l facă.

· Pornirea motoarelor motivării salariale, prin remunerarea conform performanţei şi rezultatelor muncii.

Reacţia la abandonul şcolar masiv a fost introducerea la unele clase de gimnaziu a 32-34 ore pe săptămână, 7 ore pe zi, plus orele de pregătire a temelor, un atac la sănătatea copiilor de vârstă fragedă.

Ca şi în sănătate, grupurile care promovează interese diferite de acelea ale populaţiei conduc la soluţii aberante, care menţin învăţământul românesc pe ultimele locuri în clasamente internaţionale credibile.

Intervine şi un calcul politic, concretizat în lozinca „ţara te vrea prost”. Un electorat needucat este mai uşor de minţit şi manipulat cu pomeni electorale.

· Lipsesc multiplele trasee educaţionale din care elevii, sfătuiţi de părinţi şi psihologi să-l aleagă pe acela potrivit personalităţii, intereselor şi înclinaţiilor  proprii.

· Lipsesc gradele de libertate acordate şcolilor şi profesorilor pentru ca aceştia să-şi plieze activitatea didactică pe nevoile şi interele elevilor, ale comunităţii locale şi regionale.

· Elevii au devenit „prizonierii” şcolilor, trebuie să înveţe şi să accepte tot ce le oferă şcoala, fără să crâcnească.

· Lipsesc activităţile extracurriculare, partea de curriculum la decizia şcolii, care ar conduce la un mediu atractiv de învăţare. În Polonia, şcolile îşi definesc propria identitate educaţională, funcţie de cerinţele comunităţilor, nu ale cadrelor didactice şi sindicatelor.

Nici actualul guvern n-a făcut niciun pas în direcţia pe care merge învăţământul în ţările dezvoltate.

· Nu s-a revenit la Legea Educaţiei Naţionale elaborată de Miclea-Funeriu şi amputată apoi de guvernarea Ponta.

· N-a rezolvat nimic în privinţa plagiatelor universitare.

· N-a fost pus în funcţie Portalul tezelor de doctorat.

· Planul cadru aprobat pentru gimnaziu este mai inadecvat, comparativ cu cel anterior.

· Nu se schimbă nimic în plan curricular.

· Ministrul Educaţiei rămâne prizonierul grupurilor de interese care n-au nimic cu reforma şi modernizarea educaţiei, ci doar cu foloase băneşti din bugetul de stat.

· Nu găseşte soluţii la abandonul şcolar în creştere şi la rezultatele catastrofale de la examenele naţionale.

· Conducerea şcolilor şi instituţiilor a rămas politizată.

· Nu s-a introdus transparenţa în actele decizionale al şcolilor şi instituţiilor din educaţie.

· Se măreşte prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii, fără soluţii în privinţa dezvoltării şcolilor profesionale.

Nu întâmplător se spune: aşa cum arată şcoala azi, aşa va arăta societatea mâine.

Dacă e adevărată aserţiunea, viitorul României arată sumbru.