Bac 2014 – o victorie putredă

„Când aud că nu ştiu care lege a făcut reforma, cutare blochează refoma, sincer, dar foarte sincer, îmi dau seama că ne place să fim prostiţi.”

Este foarte bună rata de promovare a examenului de Bac. Este foarte bună nu în comparaţie cu alţi ani, ci în comparaţie cu un sistem de învăţământ anacronic, inadaptat la piaţa muncii, un învăţământ construit încă pe premizele unei societăţi închise, cu profesori prost plătiţi, cu criterii de selecţie a resursei umane extrem de descurajante - şi pentru elevi, şi pentru părinţi.

Un sistem cu o logistică precară, cu o structură de învăţământ a anului şcolar absurdă, ineficientă pentru elevi, cu o programă şcolară încărcată de inutilităţi, cu informaţie multă, cu timp redus de a exersa ceea ce ţi se predă, cu o obsesie pentru notarea elevului, cu abuzul de teste - reper greşit pentru evaluarea elevilor, de altfel singura preocupare constantă a învăţământului, în detrimentul preocupării pentru procesul de asimilare a informaţiilor de către elev.

Când aud că nu ştiu care lege a făcut reforma, cutare blochează refoma, sincer, dar foarte sincer, îmi dau seama că ne place să fim prostiţi. Dacă ar fi existat într-adevăr un început solid de reformă, atunci am fi început extrem de serios cu primul pas: resursa umană, profesorul, învăţătorul, educatorul, pedagogul.

S-a tot invocat pentru ultima lege a educaţiei modelul finlandez. Adică, de fapt, s-a luat din acel model ceea ce a fost mai ieftin de aplicat. Acolo, cei care au pornit reforma educaţională, acum 30 de ani, au început cu baza: calitatea profesorului. Aşa cum explică un oficial al ţării respective, calitatea profesorului e cea care atrage după sine calitatea actului de învăţământ. Şi, dacă nici măcar finlandezii nu cred că poţi fi devotat pe termen lung doar din spirit altruist, făcând un fel de semivoluntariat la catedră, cum e la noi, atunci domnul Trandafir rămâne un mit.

Ca să plăteşti bine un profesor, trebuie să îl tratezi altfel decât ca pe un „bugetar”.

Susţin ca grila de salarizare a profesorilor, inclusiv a medicilor, să fie scoasă din grila bugetarilor şi să aibă o grilă specială. Iar după ce s-a stabilit această grilă, se stabilesc şi criterii severe pentru a ajunge profesor, adică a pregăti viitorul. Apoi, e cazul să dispară discriminarea între rural şi urban, când vine vorba despre care profesor ajunge la sat şi care la oraş.

După ce aduci cei mai buni oameni la catedră – e de neacceptat să fii profesor, aşa cum propune aberanta OUG a lui Victor Ponta, fără master în pedagogie - urmează pasul doi: elevul învaţă la şcoală, doar la şcoală, şi nu acasă. Acasă adaugă, în funcţie de opţiunea lui de viitor. Iar ca să înveţe doar la şcoală, înseamnă cursuri doar dimineaţa, generalizarea sistemului „şcoală după şcoală” (degeaba figurează pe hârtie, când şcolile sunt îndesate cu elevi, organizand cursuri si în trei cicluri). Dacă s-ar fi construit o şcoală pe mandat de primar în fiecare comună sau oraş, s-ar fi putut crea sistemul care să permită continuarea pregătirii după ore în şcoală. Aşa cum se întâmplă în ţările unde educaţia contează şi aşa cum se întâmplă insular în România, adică în sistemul privat de învăţământ.

Apoi, renunţarea la actuala programă şcolară, reconstruirea curriculei, introducerea cursurilor opţionale cu adevărat utile copiilor, cum sunt cursurile de etică sau comunicare, construirea şcolilor profesionale care să ofere alternative elevilor.

Sistemul nostru de învăţământ o fi fost schimbat de tot felul de acte normative. Dar a schimba nu înseamnă şi a reforma. Iar lipsa reformei e confirmată de realitatea din şcoli şi, mai ales, de după ce se termină şcoala.

Proiectul după care funcţionează şcoala trebuie rescris pragmatic, trebuie stabilită ordinea priorităţilor şi doar aşa, strict aşa, România are o şansă să înceapă să se schimbe în următorii 10 ani. Şi economic, şi social, şi politic, şi la nivel civic. Până acum am ratat, din 1990 incoace, formarea a trei generaţii aşa cum se cuvine. Fiecare familie, atât cât îşi poate permite, îşi salvează copilul individual.

De aceea spun că, la cât de abramburit e sistemul, cât de impredictibil, cât de subiectiv creat, după chipul celui care vine la minister, nicidecum după chipul timpurilor pe care le trăim, în care aceşti copii trebuie să devină maturii de mâine, rata de promovare a BAC-ului e foarte bună.