Şcolile, verificate la sânge dacă respectă multiculturalismul, diferenţele socio-economice şi dacă integrează copiii cu cerinţe educaţionale speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcolile vor fi verificate dacă aranjează elevii în clase diversificat din punct de vedere social, etnic şi cultural, iar Ministerul Educaţiei va elabora o hartă a segregării şcolare, după ce ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a adoptat un plan de acţiune privind desegregarea şcolară şi un ordin cadru pentru interzicerea segregării şcolare.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a aprobat două acte normative ale căror obiective sunt prevenirea, combaterea şi interzicerea segregării şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar din România, informează un comunicat de presă. 

Mai exact, a fost emis un ordin de ministru care adoptă planul de acţiune privind desegregarea şcolară şi creşterea calităţii educaţionale în unităţile de învăţământ preuniversitar, respectiv un ordin-cadru pentru interzicerea segregării şcolare.

Printre măsurile avute în vedere se regăsesc completarea/modificarea cadrului legislativ privind desegregarea şcolară, formarea cadrelor didactice şi a directorilor din unităţile de învăţământ preuniversitar segregate identificate la nivel naţional, respectiv dezvoltarea unor măsuri complementare de prevenire şi combatere a discriminării sau segregării şcolare în şcoli.

Potrivit Ministerului, un element important îl reprezintă elaborarea unei hărţi a segregării şcolare din România, pe baza colectării de date din toate unităţile de învăţământ preuniversitar, în virtutea căreia se poate interveni punctual şi imediat. 

De asemenea, sunt prevăzute acţiuni pentru consolidarea pareteneriatului scoală-părinţi şi programe de educaţie parentală, precum şi măsuri care vor contribui la promovarea diversităţii şi a incluziunii în sistemul naţional de educaţie. 

Implementarea planului de acţiune va fi coordonată de Comisia Naţională pentru Desegregare şi Incluziune Educaţională, organism în subordinea MENCŞ constituit din specialişti din minister, mediul academic, organizaţii neguvernamentale şi alte instituţii relevante. Termenele de realizare/implementare a acestor obiective, alături de alţi parteneri guvernamentali şi din societatea civilă, sunt fixate în intervalul ianuarie – septembrie 2017.

A fost redefinită segregarea şcolară

Planul de acţiune intervine şi asupra cadrului legislativ, potrivit Ministerului Eduaţiei, în sensul că redefineşte segregarea şcolară prin extinderea cauzelor care o pot genera. 

„Ordinul de ministru privind interzicerea oricărei forme de segregare în şcolile din România stipulează, pe lângă criteriul etnic deja existent, şi criteriul dizabilităţii sau cerinţelor educaţionale speciale, statutul socio-economic al părinţilor/familiilor, mediul de rezidenţă şi performanţele şcolare ale beneficiarilor primari ai educaţiei. În acest sens, este interzisă separarea fizică a şcolarilor care provin din familii cu acelaşi nivel socio-economic în grupe/clase/clădiri/ultimele două bănci/alte facilităţi din învăţământul de masă, astfel încât procentul acestora să devină disproporţionat în raport cu majoiritatea”, arată comunicatul Ministerului Educaţiei.

Şcoala, şansa unei dezvoltări armonioase

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, subliniază că şcoala ar trebuie să fie spaţiul în care fiecare copil are şansa unei dezvoltări armonioase, indiferent de rasă, etnie, sex sau condiţie specială. 

„În acest sens am adoptat un plan de măsuri coerent, care vine cu obiective clare de îmbunătăţire a cadrului legislativ privind desegregarea şcolară. Ne-am propus, apoi, colectarea de date statistice şi realizarea unei hărţi a segregarii scolare pentru intervenţie imediată, formarea cadrelor didactice în spiritul unei şcoli incluzive sau programe de educaţie parentală. În paralel, prin ordinul de redefinire a segregării scolare, am interzis orice formă de segregare în şcolile din România, atat pe criteriul etnic, dar si pe cel al dizabilităţii sau cerinţelor educaţionale speciale, al statutului socio-economic al părinţilor/familiilor, al mediului de rezidenţă şi al performanţelor şcolare ale elevilor. Un lucru e mai important decât aceste normative: efortul fiecăruia dintre noi, adulţii, de a face ca lucrurile să se întâmple zi de zi”, a declarant ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Cum va funcţiona noul sistem

Potrivit prevederilor adoptate, inspectoratele şcolare judeţene/ISMB şi comisiile şcolare pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii vor monitoriza sistematic, anual, toate formele de segregare şcolară (pe toate criteriile) în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ/Municipiul Bucureşti. 

Datele vor fi colectate pe baza tuturor indicatorilor stabiliţi de metodologiile de monitorizare a segregării şcolare, centralizate la nivelul judeţului/Municipiului Bucureşti şi ulterior raportate Comisiei Naţionale pentru Desegregare şi Incluziune Educaţională. De asemenea, inspectoratele şcolare vor verifica dacă dispunerea elevilor în grupele/clasele de început de nivel de studii (grupa de ante-preşcolari sau preşcolari, clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a IX-a) respectă diversitatea socială, etnică, culturală etc. a circumscripţiei şcolare.

În momentul în care identifică o formă de segregare şcolară, unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să adopte şi să implementeze măsurile de remediere aferente. Totodată, ARACIP va evalua, cu prioritate, în timpul vizitelor de evaluare externă în vederea acreditării şi evaluării externe periodice, respectarea prevederilor ordinului privind interzicerea segregării şcolare.

Nerespectarea obligaţiilor privind protecţia datelor cu caracter personal în fazele de colectare, procesare şi comunicare a acestora, atrage răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz, în conformitate cu legislaţia naţională privind protecţia datelor cu caracter personal. În acelaşi timp vor fi sancţionate administrativ sau penal refuzul unităţii de învăţământ preuniversitar de a monitoriza formele de segregare şcolară şi de a raporta datele, precum şi raportarea eronată, cu rea-credinţă, a indicatorilor urmăriţi pentru identificarea oricărei forme de segregare şcolară sau raportarea eronată, cu rea-credinţă, a măsurilor de remediere adoptate ori a progresului privind implementarea acestor măsuri.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite