Tudose: Preţul carburantului nu a crescut din cauza accizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că preţul carburanţilor nu s-a majorat din cauza accizei, iar dacă transportatorii ameninţă cu greva nu poate să le spună să nu facă.

 „Preţul carburantului nu a crescut din cauza accizei. Dacă faceţi o analiză pe creşterea preţului barilului de petrol influenţat de fenomenele meteo din Golful Mexic, o să vedeţi că nu a crescut absolut deloc din cauza accizei. O să avem o discuţie. Ne-am întâlnit luna trecută. Vom continua descuţiile. Ameninţă cu greva? Ce să le spunem? Să nu facă?”, a răspuns premierul, după ce a fost întrebat despre creşterea preţului carburanţilor.

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunţat că va organiza proteste de amploare în întreaga ţară, începând cu data de 3 noiembrie, dacă guvernanţii nu renunţă la supraacciza aplicată carburanţilor, dar şi la introducerea Split TVA şi nu îşi asumă termene clare privind dezvoltarea infrastructurii rutiere la standarde europene.

Guvernul a decis reintroducerea supraaccizei la carburanţi, majorând în două etape preţul acestora, cu 16 bani de la 15 septembrie şi cu alţi 16 bani de la 1 octombrie. De la anunţarea măsurii şi până în prezent preţurile carburanţilor la pompă au crescut încontinuu, depăşind pragul de 5 lei/litru.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite