Teodorovici: Ne dorim un nou acord cu FMI, pentru că este un motiv în plus ca România să se poate împrumuta mai ieftin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Teodorovici

Un nou acord semnat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar fi un motiv în plus pentru ca România să se poată împrumuta mai ieftin şi ar ajuta la imaginea ţării, la ratingul de ţară, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

„În mod normal, strict legat de Ministerul de Finanţe, desigur ne dorim un nou acord, pentru că este un motiv în plus ca România să se poate împrumuta mai ieftin, să-şi poată continua această abordare, ca imagine, ca rating de ţară. Sunt elemente care contează în contextul economic“, a explicat Teodorovici, la Pro TV.

Predecesorul său, Darius Vâlcov, declara în urmă cu câteva luni că România nu mai are nevoie de un acord cu FMI şi că „România este suficient de stabilă şi are destul de mulţi profesionişti astfel încât să putem să avem această pretenţie de la noi înşine că ne descurcăm şi fără a fi în continuare ghidaţi, pentru că nu întotdeauna ghidajul care merge într-o ţară se aplică şi în România“.

Teodorovici a subliniat însă că, pentru a discuta despre un nou acord, în primul rând trebuie încheiat în bune condiţii actualul acord de finanţare cu instituţiile financiare internaţionale, care expiră în septembrie. „În primul rând, trebuie să-l încheiem pe acesta care este în derulare şi are ca termen de finalizare septembrie 2015. Îl vom încheia cu siguranţă şi în condiţii bune. Aşa au fost şi discuţiile la Washington, la ultima misiune pe care am avut-o în această zonă. Am discutat cu Fondul Monetar, cu Comisia Europeană, cu Banca Mondială. Ei aşteaptă în continuare ca ceea ce ne-am angajat ca şi Guvern să implementăm să şi facem până la final. (...) Au fost întârzieri, dar de acum încolo până la final de an trebuie să facem cel puţin ceea ce Fondul şi Comisia Europeană cer pentru ca acest acord să se închidă în bune condiţii şi să putem discuta despre un posibil nou acord cu Fondul Monetar“, a afirmat ministrul Finanţelor.

Oficialul MFP a menţionat că organismele internaţionale trebuie să vadă că, deşi sunt unele întârzieri, există voinţă şi determinare pentru ca măsurile stabilite să fie implementate.

„Ei trebuie să vadă foarte clar că ceea ce ne-am angajat că facem să şi demarăm. Acum, nimeni nu poate să spună că, dacă un proces este puţin întârziat, adică lansăm procedurile efective, dar ele durează din anumite motive....Ei vor să vadă că într-adevăr există voinţă şi determinarea Guvernului să facă acele măsuri. În primul rând, trebuie spus foarte clar: aceste măsuri trebuie implementate dincolo de obligaţia noastră în acest acord. Asta am spus-o foarte clar şi la Banca Mondială şi la Comisie. Eu, ca ministru de Finanţe, noi, ca şi Guvern, nu implementăm măsurile acestea pentru că cineva ne cere. În primul rând ar trebui ca asta să fie abordarea, pentru că sunt măsuri bune şi pentru economia românească“, a precizat Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a anunţat recent că o misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional se va afla la Bucureşti, în perioada 19-26 mai, pentru discuţii tehnice legate şi de Codul Fiscal.

Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene nu a mai venit la Bucureşti în această lună. În schimb, o echipă condusă de către ministrul de Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-a deplasat la Washington la sfârşitul săptămânii trecute pentru a dezgheţa relaţiile cu instituţia internaţională.

Executivul are nevoie de girul FMI în privinţa noului Cod Fiscal, care prevede reduceri substanţiale de taxe, inclusiv reducerea TVA la alimentele de bază, prevăzută a intra în vigoare de la 1 iunie. De asemenea, Guvernul trebuie să prezinte progresele înregistrate în domeniul energetic, după ce liberalizarea gazelor pentru populaţie şi restructurarea sectorului de cărbune au fost principalele cauze pentru care Executivul nu a convenit o scrisoare de intenţie cu forurile financiare la precedenta vizită, din luna februarie.

România are în derulare cu FMI un acord stand-by de două miliarde de euro din care autorităţile nu au accesat fonduri până în prezent. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite