Statul vrea să tripleze plafonul de garantare a creditelor pentru firmele mici şi mijlocii, la 15 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul vrea să tripleze plafonul de garantare a creditelor pentru firmele mici şi mijlocii, de la 5 miliarde de lei, cât a fost aprobat deja în şedinţa de miercuri, la 15 miliarde de lei, a afirmat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Autorităţile sunt pregătite să majoreze la 15 miliarde de lei plafonul de garantare pentru finanţarea IMM-urilor dacă va fi nevoie, a scris vineri pe Facebook, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"IMM-urile care vor să acceseze liniile de credit pentru investiţii şi capital de lucru, din pachetul pentru IMM aprobat în şedinţă de guvern, nu au nevoie de certificat de stare de urgenţă! Suntem pregătiţi să creştem plafonul de garantare la 15 miliarde de lei la rectificarea bugetară, dacă este nevoie", precizează Florin Cîţu.

Guvernul a aprobat, miercuri, mai multe măsuri fiscal-bugetare pentru sprijinirea economiei şi companiilor afectate de epidemia de coronavirus. Astfel, Executivul a decis să majoreze plafonul de garantare a creditelor pentru IMM-uri cu 5 miliarde de lei.

Ministerul Finanţelor Publice va implementa un program multianual de sprijinire a IMM-urilor, prin garantarea unor credite, subvenţionarea dobânzilor pentru aceste finanţări, facilităţi pentru societăţile care întâmpină dificultăţi financiare, prorogarea termenelor de depunere a cererilor de restructurare a obligaţiilor bugetare şi a termenelor de plată a impozitelor locale datorate de populaţie.

Totodată, Fiscul va suspenda popririle pentru populaţie, iar IMM-urile care obţin certificat de situaţie de urgenţă vor putea amâna plata utilităţilor şi a chiriilor.

Potrivit actului normativ aprobat de Guvern, Ministerul Finanţelor va garanta până la 80% din valoarea finanţărilor acordate IMM-urilor. Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru acordate unui beneficiar nu poate depăşi media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita a 5 milioane lei. Pentru creditele de investiţii, valoarea maximă a finanţării este de 10 milioane de lei.

Totodată, valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilităţi este de 10 milioane de lei.

Pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici, statul va acorda garanţii pentru credite/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, exclusiv dobânzile, comisioanele şi speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90%. Valoarea maximă a finanţărilor va fi de 500.000 lei pentru microîntreprinderi şi de 1 milion de lei pentru întreprinderile mici.

Valoarea maximă a fiecărei finanţări acordate unui beneficiar nu poate depăşi media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita pragurile prevăzute anterior.

Ministerul Finanţelor Publice va subvenţiona 100% din dobânzile pentru creditele ce urmează a fi garantate, atât pentru microîntreprinderi, cât şi pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Dobânda va fi subvenţionată de la momentul acordării creditului până la data de 31 martie 2021.

Perioada de garantare a creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru va fi de 36 de luni cu posibilitatea prelungirii cu 36 de luni. Pentru creditele de investiţii a fost menţinută perioada de 120 de luni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite