Statele europene ar putea reduce TVA până la zero pentru medicamente şi alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În UE există un nivel minim de TVA de 5% pentru anumite produse, dar lista ar putea fi eliminată        FOTO Shutterstock
În UE există un nivel minim de TVA de 5% pentru anumite produse, dar lista ar putea fi eliminată        FOTO Shutterstock

Uniunea Europeană ar putea returna statelor membre unele dintre prerogativele legate de reducerea TVA, potrivit unui proiect obţinut de Reuters, măsură adresată în special Marii Britanii, ale cărei nemulţumiri provocate de conducerea centralizată de la Bruxelles au determinat organizarea unui referendum referitor la apartenenţa la UE, scrie Reuters, preluată de News.ro.

Proiectul prevede că Marea Britanie va păstra dreptul să aplice TVA zero, un drept împărţit cu alte state membre mai vechi, dar pe care Londra îl foloseşte pe scară largă, în special la alimente şi medicamente.

În documentul care va fi făcut public săptămâna viitoare se arată că „TVA trebuie să fie modernizată“.

Între măsurile legislative propuse de Comisia Europeană pentru acest an şi 2017, documentul prevede că statele ar putea primi dreptul să stabilească pentru ce produse pot aplica taxe mai reduse.

În prezent, există un nivel minim de 5% pentru TVA, iar Comisia are o listă de produse pentru care poate fi aplicat un nivel atât de redus.

Dacă vor fi aprobate, noile reguli vor conferi guvernelor drepturi mai mari în stabilirea listei, fie lista va fi desfiinţată.

Prin eliminarea listei, statele vor avea o libertate mai mare în stabilirea numărului de taxe reduse şi a nivelului acestora, se arată în proiect.

Modificările ar permite Marii Britanii să reducă sub 5% TVA aplicată produselor sanitare, fapt interzis de prevederile actuale.

Comisia a avertizat guvernele că veniturile bugetare ar fi afectate, dacă vor ceda presiunilor de reducere a TVA.

Taxa pe valoarea adăugată generează anual venituri de aproape 1.000 de miliarde de euro celor 28 de state membre, reprezentând 7% din PIB-ul UE.

Pentru combaterea fraudelor cu TVA în comerţul dintre statele membre, Comisia propune ca ţările în care sunt produse bunurile să colecteze taxele în beneficiul ţărilor unde sunt vândute.

Sistemul va necesita mai multă cooperare trans-frontalieră şi ar putea creşte birocraţia, dar ar reduce cu 80% pierderi anuale de 50 de miliarde de euro provocate de fraude, se arată în raport.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite