Să plângem! Vine din agricultură

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are plus 2,7% crestere economica la 9 luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. A înregistrat în trimestrul al treilea cea mai puternică creştere economică din Uniunea Europeană în timp ce economia zonei euro a încetinit la o rată de expansiune de numai 0,1%, după ce a ieşit în trimestrul al doilea dintr-o recesiune prelungită.

Personaje cu multiple faţete ne-au calmat repede – să nu ne bucurăm, să nu ne entuziasmam pentru că de fapt este mai rău că e mai bine. Să ne întristăm, chiar să plângem – nu este bine că agricultura a mers bine.

Ei şi, ce dacă vine din agricultură?

Am fost printre primii care au separat creşterea PIB de creşterea PIB care vine din agricultură aici.

Acum mă bucur. Alături de industrie pe partea de formare a PIB şi de exporturi, pe partea de utilizare a PIB, înca un domeniu definit ca strategic de Guvern a performat bine în 2013.

Producţia agricolă a crescut puternic faţă de anul trecut. Planificarea economică a funcţionat. România a ajuns pe primele locuri în UE la producţia de floarea soarelui, porumb, roşii. Se înregistrează un record în ceea ce priveşte producţia de vin şi struguri. Rata de absorbţie a fondurilor UE în agricultură a crescut considerabil. Programul de Pescuit a fost deblocat.

Da. S-a pregătit bine anul agricol 2013 şi la fel se întamplă şi pentru 2014. În 2013, plus 39% la grâu, plus 63% la orz şi orzoaică, plus 39% la secară, plus 44% la floarea soarelui, plus 57% la porumb, plus 22% la cartofi, plus 18% la sfeclă, plus 18% la roşii, plus 317% la rapiţă, plus 20% la vin. La bovine, plus 13%, la porcine plus 5%, la miere 26%, la ouă 8%, la lână 7%.  

Numai ignoranţii pot să creadă că faptul că agricultura a mers atât de bine este o pură întâmplare. Anul agricol bun vine în mare masură ca efect al măsurilor adoptate. Din iunie 2012 până în iulie 2013, rata de absorbţie pe PNDR a crescut cu 20 de procente, de la 38% la 58%. S-a reuşit deblocarea Programului Operaţional de Pescuit, restabilind astfel fluxul de plăţi de la Comisia Europeană. Anul trecut în octombrie s-au plătit în avans, în doar două săptămâni, 500 milioane de euro către fermieri pentru pregatirea anului agricol. Pentru prima dată în ultimii 10 ani, s-a făcut prima umplere a canalelor de irigaţii. S-au acordat despăgubiri de la buget pentru fermierii afectaţi de secetă din vara anului 2012. Anul acesta am alocat 2,9 miliarde de lei pentru plata în avans a subvenţiilor, a plăţilor directe către fermieri. Au fost finanţate circa 50 de proiecte pentru depozite de legume-fructe, destinate preluării, sortării, păstrării şi ambalării produselor. S-a constituit Fondul pentru acordarea de microcredite în agricultură.  TVA la pâine a scazut de la 24% la 9% pe întreg lanţul de producţie.  A fost stimulată agricultura ecologică, în special prin subvenţionarea a 50% din costurile de participare la târgurile internaţionale de profil. S-au redus cheltuielile pentru agricultori la livrarea apei destinate irigaţiilor. S-au înfiinţat şi acreditat fondurile mutuale pentru gestionarea riscurilor în agricultură.

Să plângem, agricultura merge bine. E atât de rău!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite