În România avem nevoie de o conversaţie profundă privind viitorul UE şi aderarea la zona euro (ZE), care să ajute articularea poziţiilor noastre în dialogul european. „Să fii la masa discuţiilor“ este esenţial. Dar se cuvine totodată să avem argumente solide, ce pot influenţa facerea deciziilor. Faptul că Preşedintele Juncker nu a îmbrăţişat filosofia cercurilor concentrice arată că pledoaria României şi a altor state membre a fost însuşită de unii lideri europeni (nu toţi însă!).
 
Mai jos sunt exprimate câteva gânduri privind România în Uniunea Europeană.
 
1. România va celebra centenarul Marii Uniri şi va deţine preşedinţia UE într-o perioadă foarte complicată în mersul Proiectului European
 
  • Preşedintele Juncker remarca „că vântul sufla în vele“ referindu-se, între altele, la o revenire economică în Uniune, la scrutine favorabile ideii europene în mai multe ţări etc.
     
  • Dar tensiuni şi dificultăţi majore persistă: marea problemă a imigraţiei/refugiaţilor, a securităţii interne şi externe, a terorismului (cu implicaţii asupra funcţionarii spaţiului Schengen), curente de fragmentare, probleme structurale în zona euro cu clivajul Nord-Sud, divergenţe pe aliniamentul „Vest-Est“, încordare socială indusă de criză economică ce a favorizat ascensiunea partidelor extremiste (populiste), conflicte majore şi războaie în vecinătăţi apropiate etc.
     
  • Protejarea graniţelor externe, securitatea cetăţenilor, au devenit piesa centrală pe agenda publică în UE – aspect vizibil şi în discursul preşedintelui Comisiei Europene.
     
  • Există o preocupare în creştere faţă de statutul economic al Uniunii în context global; de aici remarca lui J. C. Juncker: „EU is not a naive free trader şi screeningul investitiiilor din afară UE, ce, într-un fel, duce cu gândul la retorica de peste Ocean; această grijă este legată nu numai de geopolitică, ci şi de locuri de muncă.
     
  • Există o „alunecare“ în estul Uniunii către structuri de guvernanţă autoritariste, dar partide iliberale sunt şi în Vest.
     
  • Acum 10 ani, am intrat într-o Uniune cu încredere de sine; azi participăm la dureri, frământări, dileme comune. De aceea se vorbeşte de nevoia unei refondări, care să readucă încrederea cetăţenilor în Proiectul European.
     
  • Brexit arată că plecarea din Uniune chiar şi a unei ţări ce nu face parte din ZE este foarte anevoioasă, cu costuri majore. Uniunea şi Regatul Unit au nevoie de o colaborare strânsă, cel puţin în domeniul securităţii militare, al combaterii terorismului.
     
  • Avem şansa de participa mai consistent la „refondarea/regândirea UE“, chiar a ZE, iar dialogul acesta nu trebuie să aştepte summitul din 2019.
 
2. Refondarea Uniunii nu poate fi un simplu demers tehnocratic; este nevoie de susţinere civică, cetăţenească; altminteri, populismul şi euroscepticismul vor creşte
 
  • Preşedintele Juncker întărind ideea unei Uniuni democratice sunt convins că are în vedere nu numai „devieri“ de la valori ce au fondat UE, de la democraţie; există un „deficit democratic“ în funcţionarea instituţiilor europene de mai mult timp (vezi şi un discurs recent al comisarului Pierre Moscovici privind, între altele, modul în care au fost impuse programe de ajustare unor state membre, sau remarcă foarte recentă a ministrului german de Finanţe Wolfgang Schauble referitoare la necesitatea de a implica state mici în decizii mari).
     
  • A scăzut încrederea în elite; şi „experţii“ pot greşi, exemple fiind negestionarea globalizării, a impactului schimbărilor tehnologice, subestimarea aspectelor distribuţionale, problema echităţii (fairness) şi conduitei în afaceri (a se vedea şi recenta iniţiativă a Franţei, Germaniei, Italiei, Spaniei privind combaterea „optimizării fiscale“, a practicilor unor multinaţionale).
 
Privind „Nucleul dur“al Uniunii, este de remarcat:
 
  • Viziunea ce străbate discursul preşedintelui Juncker este inclusivă, de unitate a UE, prin extindere a zonei euro, intrarea României, Bulgariei şi Croaţiei în spaţiul Schengen; această abordare, prima fâşie, ar elimina noţiunea de nucleu dur. Realitatea este însă complexă.
     
  • „Nucleu dur“ poate avea sensuri multiple, în funcţie de relaţia unui stat cu zona euro, spaţiul Schengen, participarea la decizii majore, contribuţia la politica de apărare şi intelligence etc.
     
  • Zona euro are porţiuni fragile; este bine, deci, că o economie să fie cât mai robustă fiind acolo. Iar, pentru că euro să „unifice“ în loc să adâncească decalaje, este vital ca politicile sănătoase naţionale să fie aplicate într-o uniune monetară cu mecanisme reformate (FME, dar şi scheme colective de partajare a riscurilor, de amortizare a şocurilor asimetrice).
     
  • Participarea la acţiuni de „cooperare avansată“ măreşte profilul unui stat în UE.
     
  • Participarea la activităţi ce privesc securitatea internă şi externă a Uniunii contează enorm în circumstanţele prezente şi prefigurabile.
     
  • Contează colaborarea în cadrul NATO, relaţia euroatlantică, ce constituie pilon fundamental al securităţii statelor democratice.
     
  • Deci performanţa economică şi instituţională, mărimea, intră în algoritmul de formare a greutăţii specifice a unui stat membru al UE.
 
În UE se întâlnesc viziuni diferite privind „refondarea“ sa:
 
  • Abordarea „federalistă“
  • Integrare mai adâncă în unitate – cu toţii (J. C. Juncker)!
  • Integrare mai puternică a unui nucleu, funcţionarea unor cercuri concentrice; de aici decurg dezavantaje importante pentru „statele periferice“
  • Abordarea „suveranistă“, care se opune integrării mai adânci 
 
Există, însă, viziuni diferite privind conţinutul integrării de adâncime a ZE, chiar dacă Raportul celor 5 Preşedinţi, cu teze reluate în documentul de reflecţie al Comisiei din mai 2017, a indicat un drum, inclusiv elemente de integrare fiscală/politica, pornind de la incompletitudinea (carenţele) Uniunii Economice şi Monetare:
 
  • O uniune economică şi monetară cu componentă de integrare fiscală (deci nu numai reguli), între care o „capacitate fiscală“ comună, un buget comun al ZE - la care nu a făcut referire J.C. Juncker recent, poate fiindcă vede euro drept monedă comună a tuturor statelor membre; Klaus Regling, şeful Mecanismului European de Stabilitate (care ar urma să devină Fondul Monetar European), susţine idea unei capacităţi fiscale care să ajungă la 1-2% din PIB-ul zonei euro.
     
  • Uniune Bancară, fără integrare fiscală, fără buget al ZE, fără instrumente de absorbţie a şocurilor asimetrice. Însă o uniune bancară fără o schemă colectivă de garantare a depozitelor este incompletă. Pe de altă parte, o asemenea schemă implică aranjamente fiscale în mod inerent. Apare aici problema ruperii legăturii „diabolice“ între bilanţuri bancare şi obligaţiuni suverane (eventual prin apariţia unor „active financiare sigure“ (safe assets).
 
Să vedem ce va rezulta din dialogul între Germania şi Franţa, tandem de care depinde în mod covârşitor mersul ZE, al Uniunii. J.C. Juncker menţiona „compromisurile“ drept căi de avans în refondarea Uniunii. 
 
În zona euro este nevoie de mecanisme care să favorizeze convergenţa reală şi structurală; reguli sunt necesare, dar nu sunt suficiente în acest sens. Unii politicieni europeni au evocat Grecia ca un avertisment pentru non-extinderea zonei euro în orice condiţii; există temei în această argumentaţie. Dar Grecia, dincolo de slăbiciuni arhicunoscute şi datoria publică foarte mare, poate fi văzută ca o „metaforă“, întrucât mecanisme incomplete, sau precare în zona euro, au favorizat acumularea de dezechilibre în Spania, Portugalia, Italia, Irlanda etc. De aceea importă enorm cum funcţionează ZE.
 
Se poate vorbi despre o viziune a Preşedintelui Juncker (al şaselea scenariu): unitate (toţi în ZE), o Uniune mai puternică, democraţie (mecanismele de decizie în UE: statul de drept şi valorile UE).
 
  • ZE în extindere către toate statele UE.
     
  • Companiile nu trebuie să trateze statele din estul UE cu dublu standard, să folosească practici abuzive. De la protecţia consumatorilor, discuţia poate fi extinsă la funcţionarea Pieţei Unice, la asimetrii de putere, la pericolul „capcanei venitului mediu“.
     
  • O facilitate de preaderare: a) asistenţă tehnică (ce este de făcut; foaia de parcurs); b) sprijin financiar - din ce resurse însă? Din fonduri de coeziune şi condiţionalităţi legate de o foaie de parcurs? Se va umbla la structura bugetului UE, oricum diminuat prin Brexit? Sunt aspecte de lămurit şi România trebuie să fie implicată în această clarificare.
     
  • O foaie de parcurs „comună“, un program de aderare comun (al statului candidat la aderarea la ZE şi al instituţiilor europene), cu orientare de resurse pe priorităţi, politici convenite, dialog structurat etc. – este de definit o asemenea schemă.
     
  • Nevoia de convergenţă reală şi structurală, reflectată în documente ale instituţiilor europene, ale unor centre de analiză (think-tanks) relevante, este implicită în ideea unor programe de aderare la zona euro.
     
  • Un program de aderare se cuvine să aibă în vedere şi exodul de capital uman, sprijinirea activităţilor ce asigură valoare adăugată mai mare, funcţionarea „Pieţei Unice“ (a pieţei muncii), şocuri asimetrice şi asimetrii pe pieţe.
 
Aderarea la zona euro fiind obligatorie în Tratat, este firesc ca România să participe la discuţia privind reformarea ZE; Cehia a propus statut de observator – este oare posibil un forum de discuţie, o „adunare constituantă“, care să includă reprezentaţi din statele candidat? 
 
4. BNR a fost şi este implicată adânc în integrarea României, economic şi instituţional, în UE
 
  • BNR este parte a sistemului european al băncilor centrale şi are legături instituţionale cu structurile de decizie din UE, din ZE (BCE, ABE, CERS) – este dimensiunea europeană a activităţii unei bănci centrale în UE (ZE).
     
  • Mandatul BNR priveşte chestiunea inflaţiei şi tot mai mult pe cea a stabilităţii financiare – de care este condiţionată stabilitatea economică a ţării, totul judecat în context european.
     
  • Este incorectă teza unora ca BNR nu doreşte intrarea României în ZE sau că are atitudine „conservatoare“ vizavi de Uniunea Bancară.
     
  • Amintesc şi reacţiile, unele vehemente, faţă de crearea Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macropudenţială (ce este o replică naţională a Consiliului European pentru Risc Sistemic/CERS), văzut de unii ca un „super-guvern. Unele reacţii au fost dovadă de neînţelegere a reformelor din UE privind nevoia de re-reglementare a industriei financiare având în vedere criza financiară, daunele pricinuite economiei, societăţii de regimul ultra-lax de reglementare (light touch regulation), de o filosofie simplistă privind funcţionarea pieţelor.
     
  • Să facem distincţie între abordări/declaraţii politice, decizii politice (fiindcă intrarea în ZE nu poate fi pusă pe pilot automat; va exista o decizie politică în ţară şi una a partenerilor) şi o analiză onestă, lucidă a precondiţiilor economice şi instituţionale de aderare (ce includ funcţionarea ZE).
     
  • A judeca beneficiile şi costurile face parte din procesul raţional de decizie; aşa se face peste tot unde există abordare raţională. Dezbaterile privind reforma ZE, a guvernanţei UE, privind viitorul Uniunii, arată că deciziile implică analiza, alternative cu trade-offs (compromisuri), abordări cât mai raţionale în condiţiile date.
     
  • Analiza, chiar dacă operăm cu unele aproximaţii, este obligatorie pentru decizia de aderare; o mare lecţie a crizei ZE este că au fost subestimate considerente de ordin economic.
     
  • La BNR se fac analize aşa cum se fac la toate băncile centrale din ţările candidate la aderare, aşa cum se fac la BCE, la Comisia Europeană şi în IFIs (vezi recentă analiză a FMI semnată de Jefrrey. Franks şi Hanni Scholermann privind convergenta reală – „Drifting apart: income convergence în the Euro area“).
     
  • La BNR există un comitet de aderare la ZE la care participă oficiali MFP, MAE, ai altor instituţii ale statului – Comitetul funcţionează de mai mulţi ani.
     
  • Pentru o aderare optimă, credem că două precondiţii sunt esenţiale: a) o masă critică de convergenţă reală şi structurală ex ante, care include finanţe publice solide; capacitate de a genera competitivitate prin creşteri de productivitate; b) reforma unor instituţii şi mecanisme ale ZE (inclusiv instrumente de absorbţie a şocurilor asimetrice) de care vorbesc tot mai mult oficiali europeni, chiar dacă există încă disonante conceptuale.
     
  • Aderarea la Uniunea Bancară poate precede aderarea la zona euro.
        .
  • Considerente geopolitice pot grăbi aderarea la zona euro.
     
  • O economie solidă, un buget public cu venituri suficiente (nu 26% din PIB ca în prezent) ajută la participarea la acţiuni de cooperare avansată (protecţia frontierelor, apărare comună, intelligence... etc.).
     
  • Nivelul veniturilor fiscale este o problemă de securitate naţională în România.
     
  • România are nevoie de reforme şi creştere economică durabilă care să favorizeze aderarea - iar „propunerea Juncker“ poate ajuta în acest scop, inclusiv privind elaborarea unei foi de parcurs, a unui program de aderare, care să mobilizeze resurse, să stimuleze reforme, să asigure o masă critică de convergenţă reală şi structurală.
 
5. Pentru securitatea economică, şi nu numai, a României este vital că Uniunea să fie mai puternică, unită, ca tendinţele de fragmentare să nu fie accentuate
 
  • Preşedintele Jean Claude Juncker a fost calificat de unii lideri europeni ca fiind un „romantic“, dar o viziune generoasă, cu bătaie lungă, nu echivalează cu abandonul unor rezolvări pragmatice.
     
  • Avem teme mari de realizat acasă: instituţii mai solide, reforme, finanţe publice sănătoase, justiţie pentru toţi (stat de drept), convergenţa în raport cu reperele europene. Şi avem de articulat o poziţie de susţinere a intereselor naţionale în UE (ZE), în conjuncţie cu interese comune ale UE, în cadrul dialogului privind viitorul UE.
     
  • Surmontarea decalajelor economice este vitală pentru societatea românească, iar viitorul proiectului european depinde de atenuarea decalajelor între statele membre.
     
  • Aderarea la ZE, dincolo de semnificaţia politică şi geopolitica, trebuie să ţină cont de robusteţea economiei noastre. Şi are sens să pledăm pentru reforma mecanismelor de funcţionare a zonei euro fiind în interesul României, al statelor cu economii mai puţin dezvoltate şi chiar al statelor dezvoltate -- fiindcă zona euro nu poate fi robustă având verigi slabe.
     
  • Importanţa strategică a României în UE este de judecat şi prin nevoia de a stabiliza Balcanii Occidentali, perspectiva intrării statelor din această arie în Uniune.
     
  • „Iniţiativa celor 3 mări“, al cărei summit din 2018 va fi în România, poate ajuta unitatea Uniunii. Iar România poate juca un rol cheie din această perspectivă.