România importă de două ori mai multă carne decât exportă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deficitul comercial de pe piaţa cărnii a ajuns în primele cinci luni la 168,4 milioane de euro, fenomen ce se va agrava dacă nu se iau măsuri urgente de stopare a virusului pestei porcine.

România a importat carne şi preparate din carne în valoare de 340,3 milioane de euro, în primele cinci luni din 2018, în creştere cu 14,2% faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În schimb, exporturile de carne şi preparate din carne au fost de aproape două ori mai mici decât importurile şi s-au cifrat la 171,9 milioane de euro, deşi au înregistrat o creştere cu 2,4% în primele cinci luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017.

Pe acest segment, România se află de ani buni pe deficit, inclusiv în 2018, acesta totalizând 168,4 milioane de euro numai în primele cinci luni din acest an.

În perioada 1 ianuarie - 31 mai 2018, exporturile FOB au însumat peste 28,092 miliarde euro şi au crescut cu 8,8% comparativ cu perioada similară din 2017. Importurile CIF au totalizat 33,095 miliarde euro, fiind mai mari cu 9,3%.

Deficitul comercial de pe piaţa cărnii se va agrava în următoarea perioadă, dacă nu se iau măsuri urgente de stopare a virusului pestei porcine. 

Potrivit ANSVSA, la mijlocul lunii august, numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 677. Acestea se află în 132 de localităţi din opt judeţe: Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Galaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite