Reactorul 1, deconectat de la sistemul energetic naţional, după ce reactorul 2 a fost oprit câteva zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nuclearelectrica a oprit unul dintre cele două reactoare funcţionale, din cauza întreruperii alimentării unui circuit de comandă şi control, după ce săptămâna trecută reactorul 2 a fost deconectat de la reţea, pentru câteva zile, ca urmare a unor defecţiuni.

„Au fost luate măsurile tehnice şi organizatorice pentru ca durata de remediere să fie cât mai scurtă şi în condiţii de siguranţă“, potrivit unui comunicat al companiei de stat.

Rectorul 1 a fost oprit duminică, la ora 16:20. Reactorul 2, oprit timp de mai multe zile în cursul săptămânii trecute, a fost conectat sâmbătă la reţeaua electrică.

Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.

Nuclearelectrica are în plan realizarea a încă două unităţi, proiect evaluat la 6,5 miliarde de dolari. Momentan, compania de stat detine 85% din acţiuni, Enel are 9%, iar ArcelorMittal 6%. Nuclearelectrica negociază şi cu China General Nuclear Power Group.

De asemenea, Nuclearelectrica vrea să participe ca acţionar minoritar la realizarea centralei de acumulare pe pompaj de la Tarniţa, proiect demarat de Hidroelectrica. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite