Rata şomajului a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criza creşte numărul şomerilor
Criza creşte numărul şomerilor

Rata şomajului a crescut în martie 2020 la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, după ce numărul şomerilor a crescut cu 58.000 de persoane, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata şomajului în martie 2020 a crescut cu 0,7 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 4,6%, de la 3,9%. Acesta este cel mai ridicat nivel de după aprilie 2017.

Conform INS, numărul şomerilor BIM a crescut cu 58.000 de persoane (aproximativ 16%) faţă de luna precedentă şi cu 79.000 de persoane (aproximativ 24%) faţă de luna martie 2019.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru martie 2020 a fost de 410.000 de persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (352.000 de persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (331.000 de persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,3 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,8% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,4% pentru luna martie 2020 (3,9% în cazul bărbaţilor şi 2,7% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 69,9% din totalul şomerilor estimat pentru luna martie 2020. 

Statistica nu include însă persoanele cu contracte de muncă suspendate, din cauze de şomaj tehnic. Numărul acestora se ridica la aproape 499.000 la finele lunii martie şi între timp au depăşit un milion, potrivit Ministerului Muncii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite