Raport OCDE: ţările unde se poate scăpa de sărăcie cel mai repede

În timp ce inegalitatea veniturilor se extinde încă din anii 1990, mobilitatea socială stagnează: persoanele de la capătul inferior al scării sociale au şanse minime să ajungă în vârf, în timp ce statele mai bogate sunt, în mare măsură, privilegiate. Dar efectele economice, sociale şi politice ale unei astfel de situaţii sunt foarte dăunătoare, potrivit unui nou raport publicat de OCDE.

Studiul OECD arată că, având în vedere nivelul actual al inegalităţii şi al mobilităţii intergeneraţionale pe scara veniturilor, pot fi necesare cel puţin cinci generaţii (sau 150 de ani), în medie, în toate ţările OCDE astfel încât copiii familiilor modeste să reuşească să crească la nivelul venitului mediu.

În ţările nordice, acest lucru ar putea dura doar două până la trei generaţii, în timp ce în unele economii emergente acest proces ar putea dura nouă sau mai multe generaţii. Unul din trei copii al căror tată are venituri mici va primi, de asemenea, venituri mici; pentru celelalte două treimi, mobilitatea ascendentă pe scara veniturilor va fi adesea limitată la nivelul următor.

De la o generaţie la alta, perspectivele de mobilitate pe scara veniturilor sunt, în general, mai puţin favorabile în ţările cu inegalităţi înalte de venituri şi mai favorabile în ţările cu inegalităţi scăzute. Ţările nordice combină mobilitatea ridicată pe scara veniturilor şi inegalitatea scăzută, spre deosebire de ţările din America Latină şi de unele economii emergente în care mobilitatea este scăzută în timp ce inegalităţile sunt pronunţate.

Pentru un număr mare de persoane născute de părinţi slab calificaţi între 1955 şi 1975, mobilitatea pe scara veniturilor a fost o realitate; pentru cei născuţi după 1975, a fost redusă considerabil.

Potrivit OECD, guvernele trebuie să ia măsuri pentru a oferi tuturor posibilitatea de a reuşi. Investiţiile sporite în educaţie, în special în cazul copiilor mici, al sănătăţii şi al politicilor familiale, ar oferi condiţii mai echitabile pentru copiii proveniţi din medii defavorizate şi ar reduce impactul dificultăţile financiare ale părinţilor lor cu privire la perspectivele lor viitoare.

Accesul la locuinţe şi transporturi de calitate la preţuri accesibile şi la îmbunătăţirea planificării urbane contribuie, de asemenea, la reducerea disparităţilor dintre regiuni şi a concentraţiei gospodăriilor sărace în unele zone urbane. Mobilitatea socială ar putea fi îmbunătăţită şi prin limitarea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe moşteniri şi împrumuturi, prin dezvoltarea unor regimuri fiscale progresive şi adaptate şi prin reducerea scutirilor de la plata impozitelor. În cele din urmă, pentru a ajuta persoanele care îşi pierd locul de muncă, în special lucrătorii cu salarii mici, reţelele de protecţie socială şi sistemele de formare ar trebui consolidate, iar drepturile ar trebui să fie acordate persoanelor, mai degrabă decât ocupării forţei de muncă. 

Franţa, Germania şi Chile stau chiar mai rău decât această medie pentru 24 de ţări din OCDE. Raportul estimează că vor fi necesare şase generaţii pentru ca descendenţii unei familii clasate la baza scării veniturilor să ajungă la nivelul venitului mediu. Aceasta înseamnă 180 de ani, a explicat Ramos.

Şi mai rău, ar fi nevoie de nouă generaţii în Brazilia şi Africa de Sud şi de 11 în Columbia.

Pe de altă parte, în Danemarca şi în celelalte ţări nordice (Norvegia, Finlanda, Suedia) ar fi necesare două sau trei generaţii, potrivit estimărilor raportului.

În partea de jos şi în cea de sus a scării sociale există cea mai mică mobilitate. În medie, în 16 ţări OCDE doar 17% dintre copiii cu origine modestă reuşesc să ajungă la vârful scării veniturilor la vârsta adultă, în timp ce 42% dintre copiii din familii bogate reuşesc să-şi menţină statutul social.

În Franţa, cifrele sunt foarte apropiate de această medie, însă în SUA sau în Germania, diferenţa este chiar mai mare. Pe de altă parte, această medie este mai puţin pronunţată în Spania, Grecia şi Portugalia, ca şi în Danemarca.

În medie în ţările OCDE, doar 24% dintre copiii de muncitori ajung să deţină funcţii de conducere (27% în Franţa), procentajul fiind dublu în cazul celor care au părinţi cu funcţia de manageri. Doar 12% dintre copiii care au părinţi cu un nivel scăzut de educaţie (17% în Franţa) urmează învăţământul superior, comparativ cu peste 60% dintre copiii ai căror părinţi au funcţii de conducere.

"Lipsa mobilităţii sociale nu este o fatalitate, putem face să fie mai bine. Cu politici mai bine adaptate, putem consolida egalitatea de şanse (...) ", a declarat Gabriela Ramos, consilier special al secretarului general al OCDE.