Ponta estimează exporturi de 50 miliarde de euro în acest an, valoare apropiată de cea din 2013. Premierul cere o strategie de promovare a exporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exporturile României vor ajunge la finalul anului la 50 miliarde de euro, cifră care se considera în trecut că nu va fi atinsă „nici în 100 de ani“, a afirmat premierul Victor Ponta.

Şeful Guvernului a fost prezent la deschiderea Târgului Internaţional de Mobilă, organizat la Romexpo în perioada 10-14 septembrie.

Premierul şi-a exprimat speranţa că prin promovarea produselor româneşti în străinătate se va atinge şi ţinta Guvernului în ceea ce priveşte exporturile.

„Domnul Niţă, zi, m-ai pus să mă angajez la 50 de miliarde anul ăsta, le facem?“, l-a întrebat Ponta pe ministrul Economiei. „Da. Avem 30,7, la şapte luni“, a răspuns Constantin Niţă.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi la ce se referă, şeful Executivului a precizat că este vorba de 50 de miliarde de euro, cifră care reprezenintă volumul exporturilor pe care Guvernul doreşte să-l atingă la sfârşitul acestui an.

Atingerea pragului de 50 de miliarde de euro ar însemna o creştere cu 0,9% a exporturilor în acest an faţă de 2013, când livrările în afara ţării au înregistrat un maxim istoric, de 49,56 miliarde de euro.

Exporturile au urcat în luna iulie a acestui an la nivelul-record de 4,8 miliarde euro şi au ajuns la 30,3 miliarde de euro după şapte luni, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Strategie de impulsionare a exporturilor

Ponta i-a cerut ministrului Economiei, Constantin Niţă, să elaboreze împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României o strategie pentru promovarea exporturilor româneşti, dar acest sprijin să fie unul real şi nu doar o cheltuire banilor pentru deplasări în zone turistice.

"Aştept ca ministrul Economiei, domnul Niţă să facă împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) progresele de care era foarte mare nevoie, şi anume să existe un sprijin al Guvernului pentru promovarea exporturilor, dar un sprijin real, nu cheltuirea unor bani pentru diverse deplasări care nu folosesc cu nimic industriei, care nu promovează în realitate nimic, ci doar acoperă nişte interese mici, mărunte, private. Am absolută încredere că domnul preşedinte Daraban (Mihai Daraban - preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie - n.r.) şi domnul ministru Niţă, cu spiritul antreprenorial şi cu experienţa pe care o au din viaţa reală a economiei, pot să folosească aceste resurse pe care Guvernul le alocă cu adevărat pentru promovarea exporturilor româneşti şi nu doar pentru plimbări în zone frumoase din punct de vedere turistic", a spus premierul.

Mobilă spre China

În ceea ce priveşte exporturile de mobilă, Ponta a arătat că trebuie reintrat pe piaţa chinezească.

El a arătat că, în urmă cu o săptămână, când a vizitat China, autorităţile acestui stat au vorbit în mod elogios despre calitatea mobilei pe care o importau cândva din România. „Îmi doresc ca românii să cumpere cât mai multă mobilă produsă în România şi în ţări îndepărtate cum e şi China să aud din nou că mobila românească înseamnă mobilă ieftină, dar bună“, a mai spus premierul.

Mai puteţi citi: 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite