PNL cere eliminarea Ordonanţei care taxează munca part-time ca pe cea cu normă întreagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senator Iulian Dumitrescu (PNL)
Senator Iulian Dumitrescu (PNL)

Senatorul Iulian Dumitrescu, liderul Grupului parlamentar PNL din Senat a cerut, printr-o scrisoare deschisă preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea şi preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să elimine ordonanţa care-i obligă pe angajaţii part-time să vină cu bani de acasă pentru a-şi plăti contribuţiile către stat.

Senatorul propune eliminarea „sursei răului, adică a actului normativ care a generat această aberaţie fiscală”, cerând celor doi să dispună punerea pe ordinea de zi a comisiilor şi plenului Camerei Deputaţilor, în regim de urgenţă, a Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal şi adoptarea acestui proiect. 

Amintind că Senatul a respins Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 prin care statul taxează munca part-time ca pe cea cu normă întreagă, senatorul Dumitrescu susţine că soluţia propusă de ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, de a rezolva această problemă printr-o altă ordnanţă de urgenţă este nerezonabilă şi discriminatorie faţă de angajaţii din mediul privat.

„Ministrul Muncii, dna Olguţa Vasilescu, anunţa că problema bugetarilor încadraţi cu normă parţială, care se află în pericol de a primi salarii nete mai mici din cauza transferului contribuţiilor de pensii (CAS) şi sănătate (CASS), va fi rezolvată prin ordonanţă de urgenţă. Vorbim despre o soluţie lipsită de logică, nerezonabilă şi discriminatorie faţă de angajaţii din mediul privat, care este de natură doar să amplifice haosul din domeniile fiscalităţii şi salarizării şi care, în niciun, caz nu rezolvă problema pe fond. Soluţia este limpede, respingerea în Camera Deputaţilor a actului normativ care instituie supraimpozitarea contractelor part-time”, notează Dumitrescu.

Acesta precizează că Senatul a ajuns la un acord raţional asupra faptului că actul normativ promovat de guvern va avea efecte negative asupra românilor şi economiei româneşti, şi am acţionat în consecinţă. 

„Actualul ministru al Finanţelor, dl. Eugen Teodorovici, a fost chiar preşedintele Comisiei de buget-finanţe de la Senat, comisie care a adoptat un raport de respingere a ordonanţei. Este rândul deputaţilor să ia decizii responsabile şi să rezolve falsa problemă a contractelor part-time. Partidul Naţional Liberal susţine acele iniţiative care îi încurajează pe oameni să muncească mai mult pentru a câştiga mai mult şi se opune oricăror tentative de mărire a poverii fiscale asupra muncii”, se arată în scrisoara deschisă trimisă preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite