Omul de afaceri Gelu Tofan, „regele anvelopelor”, a murit. Starea lui de sănătate se degradase după ce s-a vindecat de Covid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gelu tofan anvelope

Omul de afaceri Gelu Tofan, cunoscut drept „regele anvelopelor”, după ce a fondat compania Tofan Grup Internaţional, prin care a controlat ani buni piaţa de anvelope din România, a murit. Anunţul a fost făcut de fiul său, Adrian Tofan.

Gelu Tofan a murit vineri, la vârsta de 61 de ani, în urma unui cancer de pancreas, a precizat fiul său. Gelu Tofan a fost infectat cu o formă gravă de Covid-19 în martie-aprilie şi, deşi s-a vindecat, starea sa de sănătate s-a degradat treptat. În data de 26 august 2021 el a fost diagnosticat cu cancer de pancreas în stadiul 4, cu metastaze la ficat, plămâni şi splină.

Mesajul integral al fiului lui Gelu Tofan:

„Gelu Tofan (15 oct. 1960 – 22 oct. 2021)

Tata a fost diagnosticat cu cancer de pancreas în stadiul 4, cu metastaze la ficat, plămâni şi splină, în data de 26 august 2021. Inoperabil, cu şanse de reuşită a tratamentului convenţional cu citostatice spre zero. A considerat că nu merită chinul prelungit, nici el şi nici familia.

În martie-aprilie, făcuse o formă dură de Covid-19, însă nu a necesitat internare. S-a vindecat, iar de atunci, s-a plans de lipsa de putere, şi a început să scadă în greutate. În luna august, a făcut un set de analize de sânge, iar rezultatele analizelor hepatice au fost dezastruoase, în special GGT-ul – de peste 20 ori faţă de normal.

Era un anti-fumător convins, facea des sport, avea o dietă sănătoasă, nu consuma decât ocazional vin roşu, iar in familia noastră nu ştiu să fi avut cineva această boală. Pe de altă parte, avea insomnii de ani buni şi era foarte stresat.

A reuşit să îşi cunoască primii trei nepoţi, pe care îi iubea nespus, şi ştiu că şi-ar fi dorit să îi cunoască şi pe cei ce vor veni. Tata şi-a trăit ultimele săptămâni din viaţă în satul natal, Todireni, din judeţul Botoşani.

Ultimul său proiect a fost şi cel mai ambiţios din carieră – amenajarea râului Prut pentru navigaţie. Tata avea regretul că nu va mai apuca să îl vadă finalizat.

Î

Voi reveni cu informaţii privind locul şi data înmormântării”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite