Oficial. Cioturile de autostradă vor putea fi inaugurate înainte ca tot proiectul să fie gata
0Guvernul a adoptat joi mai multe modificări prin care vor putea fi făcute recepţii parţiale pentru lucrări de infrastructură de transport. Cu alte cuvinte, vor exista inaugurări mai dese de autostradă, chiar dacă sunt gata numai cioturi.
Astfel, se vor putea da în circulaţie sectoare, loturi, secţiuni sau obiecte de lucrări incluse în autorizaţia de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuţie diferite, dacă acestea pot fi utilizate separat, conform destinaţiei lor.
Potrivit Ministerului Transporturilor, prin modificările aduse joi se urmăreşte: crearea unui cadru legal pentru proiectele de infrastructură de transport care acoperă toate categoriile de lucrări specifice; eliminarea blocajelor în implementarea proiectelor şi accelerarea punerii în funcţiune a obiectivelor de investiţii, inclusiv pe loturi/secţiuni/sectoare/părţi/obiecte din cuprinsul autorizaţiei de construire, înainte de finalizarea tuturor lucrărilor din contract; reducerea riscurilor financiare asociate implementării proiectelor de investiţii în infrastructura naţională de transport; accelerarea conectării reţelei naţionale de transport rutier şi feroviar la reţeaua trans-europeană de transport; îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă a circulaţiei; reducerea nivelului de poluare a mediului înconjurător.
Potrivit prevederilor de până acum, lucrările de construcţii autorizate se considerau finalizate dacă erau realizate toate elementele prevăzute în autorizaţia de construire şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Astfel, era imposibilă recepţionarea pe loturi, secţiuni, sectoare sau obiecte de lucrări incluse în autorizaţia de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuţie diferite, care fac parte din proiecte complexe pentru care s-a emis o singură autorizaţie de construire, în situaţia în care acestea pot fi utilizate separat, conform destinaţiei lor.
Actul normativ elimină disfuncţionalităţile existente în implementarea proiectelor aferente infrastructurii de transport de interes naţional din domeniul rutier şi feroviar ca obiective de utilitate publică.