O bancă a lansat creditul ipotecar cu 7 ani de rate fixe
0Una dintre cele mai cunoscute bănci prezente în România a lansat joi creditul ipotecar cu 7 ani de rate fixe, în încercarea de a proteja clienţii de fluctuaţiile ratelor dobânzii şi control asupra ratei lunare.
Începând din luna decembrie, ING Bank vine în întâmpinarea nevoii de finanţare pentru achiziţia unei locuinţe a clienţilor săi cu un nou produs, menit să le ofere mai multă stabilitate din punct de vedere financiar: ING Ipotecar 7Fix, credit cu ipotecă şi dobândă fixă în primii şapte ani. Acest lucru înseamnă pentru clienţi protecţie împotriva fluctuaţiilor ratelor dobânzii şi control asupra ratei lunare, care în primii şapte ani rămâne neschimbată.
Ulterior perioadei de dobândă fixă, dobânda este variabilă, formată din indicele de referinţă IRCC şi o marjă fixă.
Aprobarea financiară a produsului se obţine pe loc, cursul de schimb valutar este preferenţial, iar dobânda este redusă în cazul în care clientul optează şi pentru asigurare de viaţă. Ulterior acordării creditului ipotecar, clienţii pot vizualiza detaliile creditului, descărca graficul de rambursare şi efectua oricând şi oricât doresc rambursări din suma acordată direct în aplicaţia de internet banking ING Home'Bank.
„Lansarea acestui produs reprezintă încă un pas într-o direcţie prioritară pentru noi, creditarea responsabilă, respectând în acelaşi timp promisiunea unei experienţe simple. Prin creditul ipotecar ING 7Fix oferim clienţilor timp de şapte ani predictibilitatea sumelor lunare de plătit, rata fiind fixă.
Dobânda anuală în primii şapte ani este cuprinsă între 5,49% şi 6,09%, în funcţie de suma finanţată şi de achiziţionarea asigurării de viaţă.
Deja unul din patru clienţi din România aleg să se protejeze de fluctuaţiile dobânzilor, optând pentru produse de creditare cu rată fixă pe o perioada cât mai lungă de timp.
Dobânda noului credit ipotecar în primii şapte ani este apropiată de cea a produselor similare din piaţă cu rată fixă pe cinci ani, oferind doi ani în plus de protecţie împotriva neprevăzutului.
Politica sănătoasă de creditare a fost o constantă pentru ING în toţii anii de activitate şi a fost cea care a adus stabilitate clienţilor noştri în perioada crizei financiare de acum un deceniu, dar şi cea care ne ţine rata de credite neperformante mult sub media pieţei, la 3,4% în prezent, prin încurajarea creditării responsabile", a declarat Roxana Cristea, Head of Lending, ING Bank.
În ceea ce priveşte profilul clientului ING care are un credit ipotecar, 30% au vârsta sub 31 de ani. Doi din cinci câştigă peste 3.500 de lei pe lună, iar 71% dintre clienţi sunt absolvenţi de facultate. O treime din ei locuiesc cu părinţii şi 17% plătesc chirie. 82% din creditele ipotecare sunt utilizate pentru achiziţia unui apartament.
Cât despre volumul creditelor oferite de ING, acesta a crescut cu 9% comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut, la 26.9 miliarde lei, în timp ce cota de piaţă a ajuns la 10% la finalul lui septembrie.
Portofoliul este preponderent generat de segmentul Retail, cu 61% dintre credite oferite clienţilor persoane fizice. La o analiză a creditelor nou contractate de persoane fizice, aproape 1 din 5 sunt oferite de ING. Portofoliul continuă să fie unul sănătos, cu o rată a creditelor neperformante de 3,4% din totalul volumelor de credite acordate.
Calcul DAE - Pentru achiziţia unui apartament în valoare de 200.000 lei, prezentăm mai jos principalele detalii ale finanţării prin creditul ING Ipotecar 7Fix:
• Comision analiză dosar: 900 lei;
• Dobânda fixă în primii şapte ani este 5,79% pe an, urmată de o dobândă variabilă trimestrial de 5.79% pe an formată din marja fixă de 3,13% + indice IRCC de 2,66% (valoare valabilă pentru luna decembrie 2019).
• Rată lunară: 1.172,23 lei;
• Prima rată de asigurare: 58,92 lei;
• Suma totală de rambursat: 447.324,14 lei.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.