Misiunea FMI vine la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie. Cu ce-i aşteaptă Guvernul pe finanţatorii externi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Erik de Vrijer, se va afla la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a 7-a şi a 8-a evaluare a acordului stand-by. Principalele teme de discuţie vor fi perspectivele economiei, bugetul pe 2013 şi reformele structurale. De asemenea, autorităţile române au anunţat încă din noiembrie că la vizita din ianuarie a finanţatorilor externi se vor discuta condiţiile unui nou acord.

"O misiune FMI, condusă de Erik de Vrijer, va vizita Bucureştiul de la 15 până pe 29 ianuarie 2013 pentru a efectua cea de-a 7-a şi a 8-a evaluare a acordului stand-by cu România. Misiunea FMi va discuta cu autorităţile române pe marginea evoluţiilor eocnomice recente şi prognozei, bugetului guvernului general pe 2013, progresului în privinţa reformelor structurale, precum şi politicii monetare", a declarat reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek.

Misiunea FMI va fi însoţită de echipe de la Comisia Europeană şi Banca Mondială, precizează Lybek. Oficialul FMI reiterează că autorităţile române nu intenţionează să acceseze resursele disponibile în cadrul acordului de precauţie.

La începutul lunii noiembrie, când delegaţia finanţatorilor externi a venit pentru ultima dată în 2012 în România, Florin Georgescu, fostul ministru al Finanţelor, a delarat că în ianuarie se vor negocia condiţiile unui nou acord cu FMI, care va fi aprobat, cel mai probabil, în luna februarie. 

„Încheiem în ianuarie acordul actual şi, probabil, în februarie vom avea un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Acest nou acord va asigura responsabilizarea tuturor actorilor“, declara Georgescu la începutul lunii ianuarie. 

Fostul ministru al Finanţelor a explicat că, în funcţie de rezultatul negocierilor, misiunea din ianuarie va pleca la Washington şi cu parametrii noului acord, care ar urma să fie aprobat în boardul FMI în a doua parte a lunii februarie. 

Tot atunci, preşedintele Traian Băsescu declara, la începutul întrevederii cu delegaţia finanţatorilor externi, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a decis încheierea unui nou acord cu FMI pentru „încă un an sau doi“. Asta deşi Mugur Isărescu declara în februarie 2012 că România ar trebui să nu mai încheie un nou acord cu FMI pentru că nu ar da un semnal bun pieţelor. 

„Ancora (acordul cu FMI - n.r.) rămâne pentru credibilitate. Rămâne suma de bani pentru dezvoltări exterioare României, care nu au putut să fie prevazute şi probabil că va trebui să ieşim şi din acest acord. Poate mai facem unul de acelaşi tip? Cel mai bine ar fi să ieşim din acest acord, ceea ce ar însemna că lucrurile merg bine şi nu mai avem nevoie de profesor. Dacă te mai lungeşti într-un asemenea acord, nu va mai fi un mesaj bun“, a spus Isărescu în februarie 2013. 

Cu temele nefăcute

La ultima misiune în România, în noiembrie 2012, delegaţia finanţatorilor externi a lăsat teme clare guvernanţilor, însă cele mai multe nu au fost făcute nici de această dată. De exemplu, în şedinţa de la jumătatea lunii decembrie, Guvernul a extins cu un an, până în 31 decembrie 2013, perioada în care s-a angajat că va lista la bursă acţiuni ale unor companii de stat, acest termen fiind amânat de mai multe ori în ultimii ani. 

Potrivit angajamentelor cu FMI, Guvernul ar fi trebuit ca până la finalul lui 2012 sau începutul lui 2013 să plaseze pe piaţa de capital pachete de acţiuni ale companiilor Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, ELCEN Bucureşti, CFR Marfă, Tarom, Hidroelectrica, Romgaz şi Nuclearelectrica. De asemenea, Guvernul s-a angajat să facă oferte publice secundare, până la aceeaşi dată, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). 

Potrivit unui raport al Unicredit, România are nevoie de reforme pentru a accelera creşterea economică, estimată sub 2% în următorii doi ani, iar motivaţia ar putea veni din presiunile exercitate de FMI în contextul discuţiilor pentru un nou acord.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite