Ministrul Economiei: „Industrializarea este fundamentală pentru România“. Strategia de industrializare, gata până în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat la Bistriţa că până în toamnă va fi gata o strategie de industrializare pentru România
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat la Bistriţa că până în toamnă va fi gata o strategie de industrializare pentru România

În cadrul unei vizite la Bistriţa, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a vorbit despre industrializare, ca fiind una dintre cele patru priorităţi ale sale. Acesta a precizat că România încă are industrie, însă aceasta trebuie susţinută prin întâmpinarea investiţiilor străine cu oportunităţi concrete şi o politică activă de promovare.

„Industrializarea este fundamentală pentru România. Atât de importantă, încât în discuţiile pe care le-am avut cu colegul meu Liviu Dragnea privind elaborarea unui program de modernizare a satului românesc, chiar şi acolo unde vorbim în primul rând de dezvoltare rurală, industrializarea este indispensabilă“, a explicat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Vizita lui Vosganian la Bistriţa a vizat în principal parcul industrial care se pregăteşte în zonă, motiv pentru care, ministrul a ţinut să precizeze că un loc important în industrializare este ocupat tocmai de parcuri, care reprezintă camera de oaspeţi, „locul în care noi răspundem la întrebarea ce facilităţi vom avea în România”.

Varujan Vosganian a mai spus că parcurile industriale reprezintă una din mizele sale pentru anii 2013 şi 2014, acestea având drept obiectiv aducerea investiţiilor străine în România. Printre oraşele care au un parc industrial se numără Braşov, Cluj, Iaşi, Bucureşti sau Ploieşti.

„Trebuie să venim în întâmpinarea investiţiilor străine şi nu doar cu albume care prezintă mănăstiri şi munţii noştri ci şi cu oportunităţi concrete de investiţii şi cu o politică activă de promovare, a completat ministrul Economiei. Acesta a spus şi că strategia de industrializare va fi gata până în septembrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite