Ministrul Agriculturii anunţă triumfător scăderea numărului cererilor unice de plată a subvenţiilor în agricultură pe 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrea Daea, ministrul Agriculturii, consideră că numărul scăzut al cererilor este un semn că se înmulţesc exploataţiile în comun, de gen CAP
Petrea Daea, ministrul Agriculturii, consideră că numărul scăzut al cererilor este un semn că se înmulţesc exploataţiile în comun, de gen CAP

Până la 15 mai 884.397 fermieri au depus cereri pentru 9.541.389,45 hectare, faţă de 901.335 fermieri pentru 9.326.864,87 hectare în 2016. Ministrul Petre Daea explică scăderea prin faptul că exploataţiile s-au unit, asocierea fermierilor fiind din ce in ce mai necesară în vederea consolidării rolului acestora pe piaţă.

MADR nu precizează însă, în informare, faptul că săptămâna trecută şi nici luni (ultima zi de depunere a cererilor) site-ul pe care se efectuau înregistrările suprafeţelor nu a funcţionat şi că o parte din marii fermieri nu au putut depune astfel cererile unice.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a informat marţi că luni, 15 mai 2017, la ora 24:00, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017, fiind înregistrate cererile a 884.397 fermieri pentru 9.541.389,45 hectare.

”A fost un efort deosebit al tuturor celor implicaţi în acest proces – fermieri, preşedinţi ai asociaţiilor de crescători de animale şi ai celor de producători agricoli, APIA, MADR, ANZ, ANSVSA, primării şi prefecturi. Doresc să le mulţumesc tuturor pe această cale şi îi anunţ că faţă de anul trecut suprafaţa aferentă cererilor depuse de către beneficiari este mai mare cu 214.524,58 hectare”, a declarat ministrul Petre DAEA., menţionând că anul trecut s-au depus 901.335 cereri pentru 9.326.864,87 hectare.

 ”Scăderea numărului de cereri depuse şi creşterea suprafeţei aferente demonstrează că exploataţiile s-au unit, asocierea fermierilor fiind din ce in ce mai necesară în vederea consolidării rolului acestora pe piaţă”, a subliniat ministrul Agriculturii.

În informarea ministerului nu se precizează însă că serverul aplicaţiei prin care fermierii îşi raportează suprafeţele agricole pe care le cultivă, IPA Online, a fost nefuncţional săptămâna trecută şi nu a funcţionat nici luni – 15 mai -, data limită de depunere a dosarelor pentru obţinerea subvenţiilor.

Cu alte cuvinte, este foarte posibil ca o parte dintre marii fermieri riscă să rămână fără subvenţii, având în vedere că nu mai departe de săptămâna trecută ministrul Agriculturii, petre Daea a decis să nu mai prelungească termenul limită – 15 mai.

Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În perioada 16 - 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor judeţene/locale APIA, fermierii pot depune modificări la cererile unice de plată depuse în cadrul Campaniei 2017, fără aplicare de penalităţi.

Ce urmează

Reamintim că în conformitate cu art. 1 din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 18/03.02.2017, APIA are obligaţia ca începând cu luna iunie 2017 să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) şi e), astfel: “b) în intervalul 1 iunie – 1 iulie va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea acestora precum şi transmiterea eşantioanelor, potrivit dispoziţiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014; c) între 1 iulie – 1 octombrie 2017 se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligaţii specifice, în iarna sau în primăvara anului următor; d) plata avansului pentru anul de cerere 2017 se va efectua începând cu data de 15 octombrie 2017; e) plata regulară pentru anul de cerere 2017 se va efectua între 1 decembrie 2017 -31 martie 2018.”

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite