Maşinile electrice, tot mai populare printre români. Care au fost cele mai căutate modele în 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook  Ford România
Foto: Facebook  Ford România

Cele mai multe achiziţii noi de autoturisme ecologice au fost consemnate, în intervalul ianuarie – aprilie 2021, în categoria autoturismelor full hibride, respectiv 2.203 de unităţi, în creştere cu 74,2% faţă de perioada similară din 2020, relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 155,2%, la 462 de unităţi, în timp ce modelele electrice 100% au înregistrat o majorare de 59%, până la 501 exemplare, transmite APIA, potrivit Agerpres. Cota de piaţă a autoturismelor electrificate a ajuns la 11,6% din totalul de vânzări, la finele primelor patru luni ale anului, procentul crescând semnificativ faţă de aceeaşi perioadă din 2020, când se consemna o pondere de 5,5%.

Statistica de specialitate evidenţiază că în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice conducea, în intervalul analizat, Volkswagen – cu 153 de unităţi, urmată de Peugeot, cu 56 de exemplare, BMW (51), Renault (36), Hyundai (30), Mini (28), Mazda (24), Nissan (22), smart (17) şi Opel (14).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România au fost comercializate de: Toyota – cu 1.766 de unităţi, Hyundai (268), Ford (59), Lexus (49), Renault (23), Honda (21), Subaru (10), Kia (5) şi Suzuki (2). 

În topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, Mercedes-Benz se află pe prima poziţie, cu 95 de unităţi comercializate, iar pe locurile următoare Volvo – cu 84 de exemplare, BMW (80), Renault (53), Ford (39), Mitsubishi şi Porsche (câte 23 de exemplare), Skoda (9), Volkwagen (8) şi Mini (7).

Potrivit sursei citate, la nivelul primelor patru luni din 2021, au fost comercializate 3.166 de maşini “verzi” noi, faţă de 1.761 de exemplare, în acelaşi interval din 2020. 

Doar în luna aprilie a anului în curs s-au vândut 670 de unităţi, în comparaţie cu cele 827 de unităţi, raportate în martie, în timp ce cota de piaţă a acestor autovehicule în total vânzări se situa la 9,9%, în scădere de la 10,7%, cu o lună în urmă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite