Mandatul Danielei Lulache la conducerea Nuclearelectrica a fost prelungit cu patru luni de consiliul de administraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de administraţie al Nuclearelectrica (SNN), compania care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a aprobat prelungirea mandatului de director general al Danielei Lulache pe o perioadă de patru luni, începând cu 1 mai, fiind vorba de un mandat provizoriu, având în vedere că mandatul actual va expira la 30 aprilie.

Decizia consiliului de administraţie a fost adoptată pe 11 aprilie şi acceptată de directorul general în data de 13 aprilie.

Decizia consiliului de administraţie ”a avut la bază raportul de evaluare al conducerii executive actuale, rezultatele operaţionale şi financiare şi gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă asumaţi prin contractul de mandat, având în vedere complexitatea provocărilor externe”, a informat vineri Nuclearelectrica.

Decizia de a fixa un mandat provizoriu de patru luni poate fi acceptată sau nu de noul consiliu de administraţie ce urmează a fi numit provizoriu tot pentru patru luni, în Adunarea Generala a Acţionarilor din 24 aprilie.

Recent, ministrul Energiei, Toma Petcu, s-a declarat nemulţumit de conducerea producătorului de energie, după ce a reziliat în urmă cu mai bine de un an contractul cu Compania Naţională a Uraniului (CNU).

Ministerul Energiei a declarat în urmă cu câteva zile pentru News.ro că propunerea lui Bogdan Stănescu şi a Danielei Lulache pentru reînnoirea funcţiilor de administrator al Nuclearelectrica nu aparţine Ministerului Energiei, ci unui acţionar minoritar.

”Propunerile Lulache şi Stănescu nu ne aparţin. Acestea sunt făcute de un alt acţionar (minoritar) al Nuclearelectrica”, a spus Petcu, pentru News.ro, fără a preciza despre ce acţionar minoritar este vorba.

El a argumentat că este nemulţumit de actuala conducere a Nuclearelectrica şi nu ar fi avut cum să susţină astfel de propuneri.

”SNN este administrată în sistem unitar, conducerea executivă fiind delegată unui singur administrator executiv, aşadar, în cazul SNN, spre deosebire de sistemul dualist, conducerea executivă nu mai poate fi asigurată în întregime în cazul expirării mandatului singurului administrator executiv”, precizează vineri Nuclearelectrica.

Oficialii societăţii spun că decizia consiliulului de administraţie reprezintă o măsură diligentă de asigurare a continuităţii funcţiei de conducere executivă pe perioadă provizorie, până la organizarea unei proceduri de selecţie în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

”De asemenea, a fost avută în vedere decizia Ministerului Energiei de nominalizare a unor administratori doar pentru un mandat provizoriu pe o perioadă de patru luni, situaţie în care autoritatea tutelară trebuie să deruleze în perioada următoare o procedură de recrutare şi selecţie a unor administratori pentru un mandat întreg de patru ani, iar consiliul de administraţie să deruleze o procedură de recrutare şi selecţie pentru poziţia de director general pentru un mandat întreg de patru ani”, mai menţionează compania.

Oficialii SNN spun că societatea derulează în permanenţă procese şi activităţi a căror întrerupere sau întârziere din cauze administrative ”poate produce disfunctionalităţi în fluxurile constante de activitate, aspect nepermis în activitatea curentă a unui operator nuclear”.

În ceea ce priveşte proiectul Unităţilor 3 şi 4, pe fondul intenţiei Ministerului Energiei de accelerare a procesului de negociere, ”consiliul de administraţie a considerat cu atât mai mult necesară aprobarea unui provizorat de patru luni în cazul directorului general al SNN”, Lulache fiind membru titular în comisia de negociere a proiectului.

Agenţia de presă News.ro a relatat, la sfârşitul lunii martie, că Nuclearelectrica urmează să numească şase membri în consiliul de administraţie, pe o perioadă de patru ani, începând cu data de 26 aprilie 2017, ca urmare a încetării mandatului administratorilor în 25 aprilie.

Lista integrală cu propunerile apare pe site-ul producătorului de energie, pe ordinea de zi în Adunarea Generală a Acţionarilor convocată pentru 24 aprilie, alături de CV-urile candidaţilor.

Propunerile pentru posturile de membri provizorii în consiliul de administraţie al Nuclearelectrica sunt: actualul director general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, fostul preşedinte al Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, Florin Tătar, o fostă consilieră a premierului Sorin Grindeanu în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Eva-Georgeta Andreaş, dar şi Cristian Romulus Anton, fost consilier personal în Ministerul Economiei, între 2012 şi 2013, care a candidat anul trecut din partea ALDE pentru funcţia de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Pe listă apare şi numele lui Cristian Gentea, consilier local în Piteşti, preşedinte al PSD Piteşti şi secretar executiv interimar al PSD Argeş.

Ionuţ Mişa, director general al Direcţei Generale de Administrare a marilor contribuabili din cadrul ANAF, şi secretar de stat în Ministerul Finanţelor începând din luna ianuarie, este o altă propunere a Ministerului Energiei.

Lista include şi un actual membru în consiliul de administraţie al Nuclearelectrica, Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu. Acesta ocupa anul trecut 25 de diverse funcţii în instituţii şi companii publice, după ce a fost consilier al lui Bogdan Olteanu, în perioada în care acesta era viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

O altă propunere este Iulian Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei şi fost consilier al fostului ministru al Energiei, Andrei Gerea.

Nuclearelectrica a realizat anul trecut o producţie netă de energie în scădere la 10.388 GWh, de la 10.709 GWh în anul 2015. Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,13 miliarde lei (473,3 milioane euro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite