România a ajuns, însă, într-un punct în care ori abandonează încet, dar sigur, proiectul european – ceea ce ar fi inacceptabil –, fie începe cu adevărat să construiască un proiect de ţară sănătos.

Am ajuns o ţară care pendulează între frivolitate şi ramolisment. Ne confruntăm cu un decalaj enorm între cei bogaţi şi cei săraci, cu un segment semnificativ de populaţie aflat în situaţia de excluziune socială dar, şi mai grav, cu un sistem educaţional inadaptat noilor realităţi de pe piaţa muncii. Că Liviu Pop se ocupă acum, de exemplu, de destinele învăţământului românesc, e irelevant, putea fi în locul lui şi o maimuţă. Aici e vorba de un eşec care se întinde pe 30 de ani.

Tinerii care sunt ambiţioşi şi vor ceva de la viaţă îşi strâng părinţii în braţe şi pleacă din ţară cu primul avion. Asta dacă nu îşi fac bocceluţa împreună şi o întind. De ce? Pentru că absenţa competitivităţii şi a unui orizont în care să te faci remarcat devine dezarmantă! Dar, mai mult de-atât, României de astăzi îi lipseşte un mediu sănătos de afaceri cu capital românesc clădit pe bune, nu având complicitatea politicienilor.

În 2017, Guvernul a bramburit de tot mediul de afaceri privat. A blocat schema de ajutor de stat care stimula investiţiile cu impact major în economie, a ameninţat că introduce split TVA-ul, apoi s-a hotărât să-l aplice doar pentru firmele aflate în insolvenţă, a taxat suplimentar contractele part-time si a modificat zeci de articole din Codul Fiscal. Anul trecut, din companiile de stat, Guvernul a luat în două rânduri bani pentru a acoperi găurile bugetare generate de propriile decizii hazardate. Nu e nici primul, nici ultimul Executiv care procedează aşa, însă vorbim despre miliarde de lei care au fost luaţi de la dezvoltare, de la crearea de noi locuri de muncă şi îndreptaţi spre acoperirea creşterilor de pensii şi salarii. Care măriri nu se mai simt în buzunarele oamenilor deoarece apetitul pentru consum a determinat creşterea importurilor, implicit a preţurilor şi a inflaţiei. Într-o perioadă de creştere economică la nivel mondial, când economiile se recuperează după criza financiară din perioada 2008 – 2012, România, în loc să dezvolte, adoptă măsuri anticiclice. Cresc moneda euro, preţul la carburanţi, preţul la energie, ROBOR-ul, absolut orice pentru a mai stăvili consumul şi tsunamiul declanşat în ultimii ani prin tot felul de panacee administrate în scopuri electorale, nu de bunăstare.

De fapt, ce vrea România de la viaţă? Sunt ţări care încep să cunoască a treia revoluţie industrială iar la alegeri, promisiunea este că se dau bani de-o bere pentru un vot, indiferent că-i vorba de PNL sau PSD. Oferta electorală în 2016 a fost subţire rău de tot, dar noi, ca alegători, asta vrem să fim o dată la 4 ani? Nişte milogi? Care sunt pretenţiile noastre? Să trăim din promisiuni şi, apoi, din ură şi frustrări? Noi, în definitiv, unde vrem să ajungem? Noi ce pretenţii avem?

Vrem un stat modern? Hai să începem să vorbim despre asta şi, când vom merge la vot, să punem ştampila pe cei care vor, într-adevăr, să îşi asume şi pot să contribuie la modernizarea României.

Eu vreau să le cer condiţii prielnice inovaţiei. Să retehnologizeze companiile de stat şi să stabilească criterii de bună guvernare! Să facă investiţii în cercetare! Să aloce bani investiţiilor care aduc plus valoare. Să încurajeze business-ul românesc să cucerească noi frontiere şi să lăse companiile de stat să creeze locuri de muncă pătrunzând în noi pieţe de desfacere, unde să aibă acces la capital nou, la know-how şi noi experienţe! Să nu mai aud de cumetrii, de excepţii de la lege şi de şmecherii! Să determine mediul de afaceri de stat şi privat să investească în învăţământ şi în cercetare. Să le asculte cerinţele şi să motiveze profesorii să incubeze un mediu sănătos de a te dezvolta în şcoală, să nu ieşi cu carte cât pentru „genunchele” broaştei. E singura modalitate prin care putem în următorii ani să reducem decalajul faţă de lumea civilizată. Suntem de 10 ani în Uniunea Europeană şi primele iniţiative serioase de a achiziţiona active într-o ţară străină le aparţin Transgazului şi Băncii Transilvania. Şi vorbim despre Republica Moldova! Ceea ce nu este rău, dar asta trebuie să fie un prim pas, nu o aventură de moment şi de context.

Vreţi să avem o ţară ca afară? Încurajaţi mediul de afaceri românesc să se extindă în afara graniţelor, să creeze branduri şi să determine învăţământul românesc să se trezească la realitatea care se petrece în ţările la Vest de noi. Să nu ajungem o insulă izolată într-o mare de interese geopolitice, cu o populaţie care nu mai ştie ce este responsabilitatea socială, care nu mai face distincţie între bine şi rău şi care acceptă că „şi aşa” chiar înseamnă un trai decent. Să fim şi noi competitivi, să arătăm lumii că oamenii de valoare au unde să se dezvolte şi nu sunt alungaţi pentru că statul le întoarce spatele.

Vrem un stat modern? Hai să începem să vorbim despre asta şi, când vom merge la vot, să punem ştampila pe cei care vor, într-adevăr, să îşi asume şi pot să contribuie la modernizarea României. Cu fapte, nu cu vorbe. Şi simt că ne-am cam săturat alegând, de atâtea ori, banii pentru bere. Simt că ne-am deşteptat, căci altfel mi-e teamă că ne aşteaptă somnul cel de moarte.