Isărescu, despre creşterea economică determinată de consum: Prin finanţarea consumului, finanţăm locuri de muncă în exterior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Importurile cresc mai repede decât exporturile de doi ani, iar economia românească este dezechilibrată de acest lucru, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, precizând că prin finanţarea consumului, finanţăm locuri de muncă în exterior.

„Există riscul ca invesţiile să nu fie finanţate (...) Există o atmosferă proastă, de neîncredere. Dacă nu vom finanţa invesţiile, ele nu au cum să crească, nu avem cum să ieşim din acest dezechilibru. Importurile cresc mai repede decât exporturile de doi ani, este clar că economia este uşor dezechilibrată. Prin finanţarea consumului, finanţăm locuri de muncă în exterior. Există un potenţial substanţial de creditare dacă reformele struturale vor face bancabile mai multe companii”, a afirmat Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de BNR şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), potrivit News.ro.

Deficitul comercial al României a crescut cu aproape 20% în primul trimestru. Asta după ce exporturile de mărfuri româneşti au crescut în primul trimestru cu 11,5%, până la 15,46 miliarde euro, însă cu un ritm sub cel al importurilor, evoluţie care a deteriorat deficitul comercial. Importurile au avansat în primele trei luni cu 12,4% faţă de primul trimestrul trimestru al anului trecut, la 17,78 miliarde euro. Şi în aprilie exporturile de mărfuri româneşti au crescut cu ritm sub cel al importurilor, evoluţie care a deteriorat deficitul comercial. Exporturile de mărfuri româneşti au crescut în luna aprilie cu 1,5%, în timp ce importurile au avansat cu 5%. Deficitul comercial la patru luni a fost de 3,37 miliarde euro, în creştere cu 20,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

IMM-urile au nevoie de credite de investiţii

România se confruntă de circa doi ani cu o creştere mai rapidă a importurilor, pe fondul stimulării consumului, în contextul în care IMM-urile au o mare nevoie de credite de investiţii, iar băncile trebuie să fie mai eficiente în acordarea acestor credite, a avertizat Isărescu.

Guvernatorul a subliniat că există multe firme cu potenţial, care ar avea capacitatea de primit credite pentru investiţii în condiţii sustenabile, dar care se confruntă cu probleme mai vechi sau cu un management deficitar. Isărescu crede că băncile pot deveni un catalizator al reformelor structurale pentru că pot face o selecţie în finanţarea firmelor competitive.

„Dacă tot blamăm bancile pentru probleme trecute ne adâncim într-o mocirlă. (...) Adevărat, băncile au subevaluat riscul în trecut şi trebuie să-şi vadă de lungul nasului. Dar eu nu ştiu sistem de piaţă efient fără intermediere financiară. (...) Acum economisim mai mult decât împrumutăm, ce facem, devenim exportatori de capital? Daca nu ar lua nici statul bani să finanţeze deficitul, ar trebui să exportăm capital. Dincolo de păcatele lor (...) băncile sunt esenţiale pentru funcţionarea unei economii de piaţă”, a afirmat Isărescu, potrivit News.ro.

Guvernatorul consideră că sistemul bancar si economia reală trebuie să-şi unească forţele pentru a creşte gradul de intermediere financiară, aflat în prezent la 29%, cel mai mic nivel din Uniunea Europeană (UE). El a atras atenţia că băncile mai au multe de făcut pentru a recâştiga încrederea clienţilor, pentru a creşte eficienţa angajaţilor şi pentru a „se apropia de client în înţelesul adânc, nu de compătimire”.

„Băncile trebuie să priceapă care sunt problemele clienţilor, să caute soluţii reale. În credit nu funcţionează o singură regulă pentru toţi clienţii. Adaptarea şi flexiblitatea nu intră în conflict cu prudenţa”, a declarat Isărescu.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite