Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: O creştere economică de 2% pentru România este extrem de optimistă, mai degrabă o să fie 1,5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Dumitru critică decizia statului de a reduce investiţiile în infrastructură
Ionuţ Dumitru critică decizia statului de a reduce investiţiile în infrastructură

O creştere economică de 2% în acest an pentru România este extrem de optimistă în acest moment, având în vedere că deja de trei luni industria este pe trend de scădere şi nici construcţiile sau consumul nu stau bine, astfel că mai degrabă undeva la 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB) o să fie, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

El a mai spus că agricultură este "în dinţi de fierăstrău", cu o mare volatilitate, în vreme ce scăderea economică de 0,9% de pe cel de-al doilea trimestru al acestui an poate fi explicată prin introducerea taxei pe construcţii speciale şi scăderea investiţiilor statului în infrastructură.

"Vedem că începând din 2012 investiţiile publice au început să scadă, trend care devine mai pronunţat acum şi ne pune pe gânduri pentru viitor, pentru că nu poţi avea creştere economică fără investiţii", a afirmat Dumitru, la un forum economic.

El a mai spus că România stă foarte bine doar la nivel macroeconomic, dar foarte prost la infrastructură, în comparaţie cu statele vecine. "Să nu ne imaginăm că vor veni investiţii mari sau chiar locale, dacă nu facem investiţii în infrastructură. Iar noi fix de aici tăiem", a punctat Ionuţ Dumitru.

Economistul a mai spus că România "se îmbată cu apă rece" pe ideea că avem acum balanţă pozitivă în zona agroalimentară, pentru că acest lucru este dat doar de exporturile de cereale, iar ţara noastră importă în continuare mâncare. "Nu am reuşit să facem pasul următor pe lanţul valoric, este la fel că şi exportul de buşteni, dar importăm mobilă", a afirmat el.

Dumitru a mai afirmat că pentru 2015 statul trebuie să facă rost de 10-15 miliarde de lei, din cauza reducerii deficitului, asumată la Bruxelles, a scăderii CAS cu 5 puncte procentuale şi a cheltuielilor sociale.

"Companiile nu ştiu nici acum cum să-şi facă bugetele, noi nu ştim nici măcar care sunt marile taxe pentru anul viitor. România şi-a asumat reducerea deficitului de la 2% la 1,4% din Produsul Intern Brut, mai avem şi un gol pe termen scurt de 5 miliarde de lei de la reducerea CAS, astfel că avem de acoperit 10 miliarde de lei. Dacă mai adăugăm şi cheltuielile sociale, că indexarea pensiilor, se ajunge la 15 miliarde", a arătat preşedintele Consiliului Fiscal.

El a spus că România stă "catastrofal" la sistemul de taxare, care nu este de natură să stimuleze nici munca şi nici investiţiile, fiind pe locul 140 în lume din 144.

În fine, el a spus că pe termen lung, România are o altă mare provocare, respectiv problema demografică, estimările fiind că populaţia ţării noastre să scadă cu 10% până în 2050.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite