Investiţiile străine directe au ajuns anul trecut la 2,71 miliarde de euro, maximul ultimilor patru ani
0Investiţiile străine directe au totalizat anul trecut 2,71 miliarde euro, în creştere cu 26,8% faţă de 2012, ajungând la maximul ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
Participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,776 miliarde euro, iar creditele intragrup 937 milioane euro.
Cel mai ridicat nivel al investiţiilor străine directe s-a înregistrat în anul 2008, de 9,496 miliarde de euro.
Între 2003 şi 2006 România a înregistrat în fiecare an creşteri ale investiţiilor străine, acestea ajungând la 5,183 miliarde de euro în 2004, 5,213 miliarde de euro în 2005 şi 9,056 miliarde de euro în 2006. În 2007 a avut loc o diminuare a capitalului străin investit în România, la 7,25 miliarde de euro, urmat de o creştere la nivelul record din 2008.
Începând cu anul următor, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investiţiile scăzând abrupt până la 3,48 miliarde de euro în 2009 şi la 2,2 miliarde de euro în 2010.
În 2012, investiţiile străine directe nete au crescut pentru prima dată de la începerea crizei, avansul fiind de 18,7%, până la 2,138 miliarde euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR şi INS.
Mai puteţi citi:
Ponta: 2013 a fost anul unei relansări economice de care România avea foarte mare nevoie
Premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte ca firmele cu acţionariat francez să participe la construcţia de autostrăzi în România şi că urează un an cât se poate de bun pentru oamenii de afaceri care activează în ţara noastră, care creează locuri de muncă şi plătesc taxe. El a mai spus că 2013 a fost anul relansării economice, în care PIB a atins cel mai mare nivel de după 1989.
Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI), a doua bancă cu capital privat autohton care intră pe piaţa românească de la începutul crizei, va fi o instituţie de credit care îi va sprijini pe investitorii locali şi în care deponenţii nu vor duce grija banilor, a spus Dorinel Umbrărescu, acţionarul majoritar al noii bănci, potrivit „Ziarului Financiar“.
ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE
Oameni de afaceri din judeţele Giurgiu, Argeş, Prahova şi Dâmboviţa au bătut palma, vineri, 7 februarie, cu conducerea ADR Sud Muntenia pentru obţinerea finanţării unor proiecte de anvergură.