Flight Refund: Ponderea zborurilor anulate sau întârziate din România ne plasează pe locul patru între ţările din Europa Centrală şi de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zborurile întârziate au fost reluate

România se află pe locul al patrulea în Europa Centrală şi de Est la anularea sau întârzierea zborurilor, arată un studiu companiei Flight Refund. Anul trecut în România s-au înregistrat 782 de incidente care au condus la circumstanţe neplăcute pentru pasageri, din totalul de 203.403 zboruri comerciale.

Polonia ocupă primul loc în acest top, relevă datele Flight Refund. În 2017, din 217.875 zboruri înregistrate, 2.128 de zboruri, aproximativ 0,9% din total, au avut întârzieri sau au fost anulate. A doua poziţie a clasamentului este ocupată de Ungaria, cu 835 de zboruri cu probleme, adică 0,7% din cele 116.624. Următorul loc în top îi revine Cehiei, cu 1.246 de zboruri anulate sau întârziate, 0,5% din totalul celor 249.457 de curse înregistrate. În 2017 slovacii au înregistrat doar 28 de curse anulate sau întârziate, doar 0,2%  din cele 12.248 curse înregistrate reprezentând incidente.

„Observăm că, indiferent de numărul curselor sau de procentul incidentelor, călătorii din această regiune nu cunosc faptul că pot primi astfel de compensaţii. Procentul celor care ştiu că pot apela la firme specializate pentru a-şi recupera banii este mai mic de 1%. În cazul României, pentru anul trecut, în cazul celor 782 de zboruri cu probleme, aproximativ 500 dintre acestea s-au calificat pentru compensare, ceea ce înseamnă că, pe baza estimărilor noastre, cei care au dreptul la despăgubiri au pierdut circa 22 milioane de euro”, a declarat Anikó Bolyó, General Manager Flight Refund.

Din păcate, cea mai mare parte a călătorilor din Europa Centrală şi de Est nu ştiu că sunt îndreptăţiţi, potrivit Regulamentului European 216/2004, să primească din partea companiei aeriene o compensaţie pentru zborurile efectuate în ultimii 3 ani, spun reprezentanţii firmei Flight Refund, specializată în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri.

Această parte a Europei a devenit, în 2017, o destinaţie importantă pentru mulţi călători, traficul fiind în creştere pe toate aeroporturile din regiune. Raportat la traficul din aeroporturi, în 2017, Otopeni a stabilit un nou record, fiind tranzitat de 12,84 milioane de pasageri. La mică distanţă de Otopeni se află aeroportul din Budapesta, cu 13,1 milioane pasageri, în 2017, şi aeroportul din Varşovia, cu 13,7 milioane pasageri, la care se adaugă şi traficul aeroportuar din Cracovia (5,8 milioane pasageri). Cum era de aşteptat, aeroportul din regiune care atrage cel mai mare număr de călători este Aeroportul Vaclav Havel din Praga, clasându-se pe locul 5 în Europa, la categoria 10-25 milioane de pasageri. Cel mai redus trafic se înregistrează pe aeroportul din Bratislava, care a găzduit 1,942 milioane pasageri. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite