eJobs: Piaţa muncii are nevoie de restart. Când vor începe angajările masive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul
Foto arhiva Adevărul

Piaţa muncii are nevoie de restart, consideră eJobs, unul dintre cele mai mari site-uri specializate în recrutarea de personal, precizând când vor începe angajările masive din partea angajatorilor.

Numărul de candidaţi disponibili în piaţă a crescut în ultima lună şi, odată cu ei, a crescut şi numărul de aplicări pentru joburi. Atât candidaţii, cât şi companiile aşteaptă momentul de revenire a business-urilor şi activităţilor de zi cu zi. Cei mai mulţi plănuiesc, odată cu jumătatea lunii mai, şi o reluare a recrutărilor, în condiţiile în care tot pentru aceeaşi perioadă este aşteptată şi reîntoarcerea treptată a angajaţilor la birouri, dar şi o relaxare a măsurilor de distanţare socială.

”Ultima lună a marcat o încetinire sau, în unele cazuri, chiar o blocare a activităţilor multor companii. Sigur că au fost şi industrii care au explodat în această perioadă şi aici mă refer la curierat, retail sau farma, care au înregistrat creşteri ale vânzărilor, însă, la nivel general, s-a resimţit un punct de recul. Cu toate acestea, primim zilnic de la clienţi semnale că revenirea se apropie şi încep să-şi pregătească terenul de pe acum. Alături de ei, depunem eforturi în aceeaşi direcţie, astfel încât să repornim împreună piaţa muncii cât mai rapid”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În acest context, eJobs România pune la dispoziţia clienţilor Restart Ad, un anunţ gratuit în ediţie limitată, menit să vină în sprijinul companiilor care au acum nevoie să îşi extindă echipele sau care plănuiesc să facă acest lucru în perioada imediat următoare. ”Până pe 15 mai, companiile au acces nelimitat la acest anunţ care este complet gratuit. Cu alte cuvinte, pot publica oricâte joburi îşi doresc până îşi găsesc candidaţii potriviţi. Este un anunţ care se adresează atât companiilor mari, cât celor mici şi mijlocii, inclusiv startup-urilor care nu erau familiarizaet cu platforma noastră”, explică Bogdan Badea.

Noul anunţ vine în completarea unei serii de măsuri lansate de la jumătatea lunii martie, care fac parte dintr-un efort mai amplu de revenire a pieţei muncii. ”În ceea ce-i priveşte pe angajatori, le-am pus la dispoziţie video interviul – un mijloc sigur, atât pentru ei, cât şi pentru candidaţi, de organiza interviuri de angajare fără a avea contact direct. Totodată, organizăm în mod regulat webinarii cu specialişti care răspund celor mai fierbinţi subiecte ale momentului, de la gestionarea echipelor, de la distanţă, până la cum putem avea grijă de sănătatea emoţională a angajaţilor noştri, în această perioadă dificilă”, mai spune Bogdan Badea. 

Pe de altă parte, pentru candidaţi şi în special pentru aceia care au rămas fără job, eJobs oferă consiliere profesională gratuită prin intermediul liniei telefonice scurte – 021.9124. Zilnic, sute de candidaţi apelează acest număr şi sunt ajutaţi să găsească o alternativă profesională, să îşi creeze CV-ul sau chiar să aplice.

”Ca lider de piaţă, avem o obligaţie să facem un pas în faţă şi să depunem toate eforturile pentru a restarta business-urile. Nu putem aştepta ca lucrurile să se întâmple de la sine, de aceea toate demersurile noastre din perioada imediat următoare se vor concentra în această direcţie – este ceea ce aşteaptă de la noi atât candidaţii, cât şi angajatorii”, declară CEO-ul eJobs România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite