Economia s-a contractat cu 11,9% în trimestrul II. Statistica a calculat o scădere a PIB mai blândă
0Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că Produsul Intern Brut (PIB) al României s-a contractat cu 11,9%, în trimestrul II al acestui an, faţă de primul trimestru, o estimare mai blândă faţă de datele iniţiale care arătau o contracţie de 12,3%.
„Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul II 2020 a fost de 244,961 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 11,9% faţă de trimestrul I 2020 şi cu 10,2% faţă de trimestrul II 2019”, arată datele INS.
Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial pentru perioadele anterioare s-a modificat, faţă de varianta provizorie (1), publicată pe 8 septembrie 2020, ca urmare a revizuirii datelor pentru perioada 2010-2017 şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2020.
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 10,3% pe seria brută şi cu 10,2% pe seria ajustată sezonier.
În semestrul I 2020, Produsul Intern Brut a scăzut, comparativ cu semestrul I 2019, cu 4,5% pe seria brută şi cu 3,9% pe seria ajustată sezonier.
„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare arevizuirii datelor pentru perioada 2010-2017 pentru a asigura implementarea unor rezerve formulate de către Eurostat în urma ciclului de verificare a Venitului Naţional Brut şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2020, fiind, înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în comunicatul de presă nr. 230 din 8 septembrie 2020”, mai arată INS.
Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2020 a fost de 223,130 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 10,3% faţă de trimestrul II 2019.
Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2020 a fost de 439,095 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,5% faţă de semestrul I 2019.
Comparativ cu varianta provizorie (1), în trimestrul II 2020, dinamica PIB s-a mărit cu 0,2 puncte procentuale (de la 89,5% la 89,7%) iar a valorii adăugate brute cu 0,3 puncte procentuale (de la 90,1% la 90,4%). Volumul impozitelor nete pe produs s-a diminuat cu 1,1 puncte procentuale.
Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în: Construcţii (+0,3 puncte procentuale); Informaţii şi comunicaţii (+0,4 puncte procentuale); Activitati de spectacole, culturale si recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (+5,2 puncte procentuale).
Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, a înregistrat exportul net de bunuri şi servicii, de la -2,4% la -2,1%.
Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.