Despre necesitatea (re)cunoaşterii contragarantării

Presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe la care sunt supuse IMM, necesitatea susţinerii creşterii economice, menţinerii locurilor de muncă şi creării altora noi, precum şi nevoia adoptării de măsuri eficiente de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor structurale, au constituit cadrul şi motivaţia uneia dintre măsurile luate la nivel guvernamental pentru facilitarea accesului la finanţare.

Facilitarea accesului la finanţare s-a făcut prin înfiinţarea corespunzătoare a Fondului Român de Contragarantare (FRC) – în cel puţin egală măsură, această conjunctură de factori constituie şi azi realităţi evidente care susţin demersul şi, mai ales, exigenţa asigurării continuităţii şi consolidării lui.

Menirea în ceea ce priveşte beneficiarii direcţi ai instituţiei contragarantării este dată de necesitatea acoperirii deficitului sau a lipsei de garanţii cu care se confruntă IMM în obţinerea de finanţări. În egală măsură, contribuţia la creşterea competitivităţii, sustenabilităţii şi a numărului de IMM finanţate şi, totodată, majorarea volumului finanţărilor acestora, reprezintă ţinte complet cuantificabile şi tangibile. Astfel, valoarea totală a contragaranţiilor acordate de la începutul activităţii FRC (2010) până în februarie 2014 este de 3.698 mil. lei aferentă unui număr de 21.028 de contragaranţii, contribuind astfel la susţinerea, prin mecanismul agregat finanţare - garantare - contragarantare, a unui număr total de 10.600 de IMM, reprezentând un număr de aproximativ 180 de mii de locuri de muncă menţinute  sau nou create.

Potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare pe anul 2013 al Băncii Naţionale a României, accesul la finanţare al IMM rămâne în continuare o provocare, situaţie existentă în majoritatea statelor europene, fiind o prioritate şi în strategiile de politici la nivelul UE în vederea reluării creşterii economice sustenabile.

Potrivit Raportului, o soluţie de îmbunătăţire a managementului riscului de credit poate fi aceea ca expunerile companiilor nefinanciare care sunt colateralizate cu garanţii imobiliare să aibă LTV (Loan to Value) mai mic faţă de expunerile colateralizate cu alte tipuri de garanţii (de exemplu, expuneri garantate de fondurile de garantare a creditelor, garanţii de tip cash colateral etc.), dacă rata de neperformanţă pentru portofoliile garantate, respectiv negarantate cu ipoteci, validează o diferenţiere a riscurilor. Măsura ar avea ca efect, printre altele, creşterea rolului fondurilor de garantare şi contragarantare a creditelor în procesul de colateralizare a finanţărilor acordate IMM. Aceste fonduri, de regulă, funcţionează sub potenţial, având resurse disponibile importante pentru a-şi majora activitatea. Colateralul oferit este foarte lichid, iar valoarea de piaţă nu se modifică, comparativ cu colateralul imobiliar care are o lichiditate foarte scăzută, iar valoarea de piaţă fluctuează.

Mecanismul contragarantării, ca susţinător al schemelor de garantare, are efecte benefice atât prin eficientizarea costurilor, cât şi printr-un efect de multiplicare[1] ridicat, asigurând suportul pentru un volum mare de garanţii acordate şi pentru un volum şi mai ridicat de credite accesate. Ca o consecinţă, acest instrument permite o adresabilitate către un număr mult crescut de IMM, pe seama aceloraşi fonduri alocate.                

Potrivit Acordului de Parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014-2020, în condiţiile în care accesul la instrumente financiare de tipul creditelor, garanţiilor şi capitalului de risc a fost limitat în perioada de programare 2007-2013, în cadrul obiectivului referitor la îmbunătăţirea competitivităţii IMM au fost prevăzute intervenţii din fonduri europene structurale şi de investiţii prin intermediul unei game adecvate de instrumente financiare ca acţiuni pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare având ca rezultat un mediu de afaceri corespunzător.

În acest context, crearea unui instrument financiar de tipul unui fond de risc pentru contragarantarea creditelor accesate de IMM, în cadrul programelor operaţionale aplicabile în perioada 2014-2020 poate fi  extrem de oportună, în condiţiile în care, potrivit Ministerului Fondurilor Europene, există posibilitatea ca aceste instrumente să fie înfiinţate atât la început, cât şi pe parcursul perioadei de implementare.

Faţă de situaţia anterioară, corespunzătoare operaţionalizării exclusive a instrumentelor financiare de tipul fondurilor de garantare a creditelor (prima perioadă de programare – 2007-2013), în prezent, în condiţiile în care instrumentul contragarantării se afirmă şi atestă totodată ca un real instrument prociclic de suport al accesului la finanţare al IMM, FRC şi-a exprimat în mod oficial poziţia deschisă, printr-o scrisoare de intenţie şi disponibilitate adresată în mod corespunzător Ministerului Fondurilor Europene, în vederea includerii contragaranţiei printre noile instrumentele financiare adecvate creşterii economice care vor fi prevăzute în documentele programatice naţionale.

[1] La un fond de 1 leu alocat de stat pentru contragarantare, cu un efect de multiplicare de 10 şi o rata de preluare a riscului de 50%, rezultă un volum de 10 lei de garanţii şi un volum al creditelor de 20 lei, implicit un volum şi mai mare de investiţii susţinute sau capital de lucru acordat în sprijinul IMM.