Dan Radu Ruşanu, din nou în cărţi pentru şefia Big Brotherului financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Radu Ruşanu (PNL), preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, este din nou în cărţi pentru şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care ar urma să se înfiinţeze până la jumătatea lunii martie, după ce profesorul de economie Daniel Dăianu a refuzat funcţia. Numele lui Ruşanu a mai fost vehiculat, dar, la momentul respectiv, surse apropiate discuţiilor au declarat că acesta a declinat oferta.

Dan Radu Ruşanu nu a putut fi contactat pentru a comenta eventuala sa numire în funcţia de preşedinte al ASF. 

De asemenea, un alt nume vehiculat pentru şefia ASF a fost încă de la început cel al lui Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României. Însă acesta nu ar fi vrut să renunţe astfel la funcţia din banca centrală. 

Din PSD, numele cel mai des vehiculat este cel al fostului şef al AVAS Mircea Ursache, membru al partidului. El a mai condus Fondul Proprietatea şi World Trade Center.

Deşi numirile din consiliul ASF, format din 15 membri, ar trebui să se facă pe criteria strict profesionale, şi nu politice, partidele negociază intens, în spatele uşilor închise, propunerile pentru aceste funcţii. 

Potrivit unor amendamente aduse de Comisia juridică din Camera Deputaţilor la Ordonanţa de Urgenţă 93/2012, cele 15 persoane care vor conduce ASF trebuie să deţină diplomă de studii de învăţământ superior în drept sau ştiinţe economice şi să aibă cel puţin 10 ani de experianţă în activitatea financiară. 

Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să nu numească pe critetii politice şefii viitoarei Autorităţi de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care va prelua supravegherea pieţei de capital, a pensiilor private şi a asigurărilor începând cu 15 martie. Totuşi, în spatele uşilor închise, partidele negociază intens pentru a-şi pune favoriţii la conducerea noii instituţii.

În scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, Guvernul promite: „Vom face în aşa fel încât atât legislaţia, cât şi aranjamentele instituţionale legate de instituţia de reglementare unificată a sectorului financiar nebancar, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), să fie supuse consultărilor cuvenite înainte de implementare, iar membrii Consiliului ASF să fie numiţi exclusiv pe baza competenţelor şi calificării profesionale”.

ASF va fi condusă de un Consiliu format din 15 membri, dintre care un preşedinte şi trei vicepreşedinţi, numiţi de Parlament şi propuşi de partide în baza algoritmului politic. Cum USL a câştigat alegerile legislative cu o majoritate de aproape 70%, îi revine dreptul de a numi zece membri dintre care unu este preşedintele. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite