Comerţul en gros a crescut anul trecut cu 4,1%. Cel mai bun avans a fost în IT şi Telecomunicaţii
0Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a consemnat anul trecut o creştere cu 4,1%, ca serie brută, datorită avansului de 17,4% la comerţul echipamentului informatic şi de telecomunicaţii.
Comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii a înregistrat o creştere cu 12,1%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun cu 6,5%, iar comerţul cu ridicata specializat al altor produse a urcat cu 1,4%, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe de altă parte, au avut loc scăderi la comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-7%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-1,5%) şi comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-0,3%).
Afacerile din decembrie, au crescut cu 11,7% ca serie brută, în termeni nominali, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, evoluţie susţinută de vânzările de echipament informatic şi de telecomunicaţii (+31,3%), de comerţul cu ridicata nespecializat (+24,1%), cel specializat al altor produse (+14%) şi de vânzările produselor agricole brute şi al animalelor vii (+13,5%), mai arată INS.
Comerţul en gros de produse alimentare, băuturi şi tutun a generat afaceri mai mari cu 13,2%, cel al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare cu 7,7%, iar activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata şi-au sporit cifra de afaceri cu 2,4%. În schimb, comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri a scăzut cu 10,6%.
Potrivit datelor statistice, ca serie ajustatăîn funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile au crescut cu 10,1% în decembrie 2015 faţă de decembrie 2014.
Comparativ cu noiembrie, comerţul en gros a avut afaceri în creştere cu 1,7%, serie brută, susţinut de avansul comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+13,6%) şi comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+12,6%).
Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-9,9%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-2,3%), comerţul bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-1,3%), comerţul cu ridicata nespecializat (-1%), cel al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-0,5%) şi vânzările de alte maşini, echipamente şi furnituri (-0,1%).