Cifrele-cheie pentru un buget realist al anului 2013. Ce parametri ar trebui să urmărească Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima discuţie a noului Executiv cu privire la bugetul de stat pe anul 2013 va avea loc la finalul acestei săptămâni
Prima discuţie a noului Executiv cu privire la bugetul de stat pe anul 2013 va avea loc la finalul acestei săptămâni

Economiştii şi oamenii de afaceri chestionaţi de „Adevărul“ într-un sondaj cred că prognozele oficiale pe care s-ar putea construi bugetul de stat sunt prea optimiste şi avertizează că vom avea constrângeri mai ales în prima jumătate a anului viitor.

La sfârşitul acestei săptămâni, noul Guvern va avea o primă discuţie pe marginea bugetului de stat pe anul viitor, dar în prezent încă nu se ştie pe ce cifre se va baza acesta. Doar estimările Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) sunt cunoscute şi se ştie că, în mod tradiţional, bugetele anuale se construiesc pe baza acestor previziuni.

Sunt credibile sau nu datele oficiale? Cum ar trebui să arate cifrele-cheie ale unui buget realist pentru anul viitor, astfel încât să nu ne trezim în vară sau chiar mai devreme că trebuie să-l rectificăm? Acestea sunt câteva din întrebările la care ne-au răspuns, în cadrul unui minisondaj „Adevărul“, mai mulţi economişti şi oameni de afaceri. Consemnăm, în continuare, opiniile şi prog¬nozele astfel exprimate.

Atenţie la cheltuieli!

Cei mai mulţi participanţi la sondajul nostru leagă succesul bugetar al anului viitor de modul în care vor fi cheltuiţi banii publici. A devenit, astfel, mai importantă direcţia în care vor fi alocaţi banii decât sumele efective. Mai exact, fondurile bugetare ar trebui folosite pentru investiţii cu impact mare în economie în locul finanţării unor proiecte cu şanse mai mici de reuşită şi, desigur, ar trebui să dispară cheltuielile clientelare.

„Îngheţarea salariilor şi investiţiile publice, cu reducerea cheltuielilor administrative (n.n. – necesare exclusiv aparatului de stat), sunt principalele constrângeri ale bugetului pe anul viitor“, ne-a declarat consultantul independent Ionel Blănculescu. În opinia lui, „după şocul primului semestru va urma o amplă reorganizare a Executivului, probabil în lunile octombrie-noiembrie, prin reducerea masivă a schemei guvernamentale şi crearea unei noi forme de Guvern cu mult mai suple şi eficiente, ieşită şi scăpată din cadrul restricţiei post-alegeri“. O astfel de restructurare „va reorienta capitolul de cheltuieli destinate funcţionării statului spre o direcţie pozitivă“, estimează Ionel Blănculescu.

cifre

Şi Marian Duşan, preşedintele Asociaţiei Romanian Business Accelerator (RBA), recomandă mai multă atenţie la cheltuielile bugetare.

„Trebuie reduse drastic cheltuielile pentru achiziţia de bunuri şi servicii şi, în acelaşi timp, trebuie oprită risipirea banului public pe investiţii care nu produc nimic pentru economie“, ne-a spus Marian Duşan.
Unul dintre cei mai optimişti participanţi la sondajul nostru este economistul-şef al BRD, Florian Libocor. El întrevede pentru 2013 o creştere economică de circa 2%, cu precizarea că „există şi posibilitatea să fie uşor peste acest nivel“.

De asemenea, „rata inflaţiei va fi de 3,5% la finele anului, dar posibilitatea de a avea o inflaţie marginal mai mică nu trebuie exclusă, spune Libocor (Reamintim că Banca Naţională are drept ţintă o inflaţie de 3% pentru finalul anului 2013.)

În ceea ce priveşte veniturile bugetare, „nu trebuie avansate aşteptări nerealiste“, atenţionează economistul. El crede că „pot fi fezabile“ creşteri de 5% până la 10% ale încasărilor.

Leul va fi stabil

Fundamentele economice „nu justifică o depreciere a leului“ în acest moment ne-a spus Florian Libocor.
În fine, „în măsura în care se vor crea locuri de muncă, este posibilă o ameliorare a şomajului şi mă aştept la o revenire gradual-moderată a consumului final“, a conchis economistul.

FMI va veni pe 10 ianuarie

O nouă misiune a FMI va ajunge în România în jurul datei de 10 ianuarie, pentru a discuta cu Guvernul inclusiv despre proiectul de buget pe anul viitor, a declarat ieri premierul Victor Ponta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite